Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Protestele din SUA, prin ochii imigranţilor basarabeni

Nu au apucat să se bucure de relaxarea interdicţiilor din timpul pandemiei că s-au pomenit, din nou, în stare de urgenţă. Basarabenii stabiliţi în Statele Unite ale Americii sunt martorii protestelor declanşate peste ocean, după decesul lui George Floyd. Deşi pentru ei este o ţară adoptivă, migranţii nu sunt indiferenţi faţă de ceea ce se întâmplă în stradă. Restricţiile impuse îi vizează pe toţi şi trebuie să fie precauţi.

Ana Mardare locuieşte în Los Angeles, unul din oraşele în care au debutat protestele. Situaţia a degenerat rapid, mulţimea a incendiat maşini şi a jefuit magazine, iar forţele de ordine au arestat sute de oameni.

„Noi am început să ieşim din casă, pentru că pandemia puţin s-a mai potolit, dar vine iată chestia asta peste noi şi cumva ne întoarce înapoi şi e şi mai rău, pentru că porneşti ştirile şi tu vezi că este violenţă şi tu vezi multe lucruri triste”, a spus Ana Mardare.

De când a fost instaurată starea de asediu, Ana primeşte zilnic pe telefon mesaje de alertă cu atenţionări şi recomandări din partea autorităţilor.

„Noi nu avem voie şă ieşim după 6 seara până la 6 dimineaţă. Orice om care iese în stradă el poate fi arestat. Cumva sunt mirată, dar şi impresionată  de faptul că oamenii continua să iasă. 01.03 Ei au o cauză şi cred în asta”, a menţionat Ana Mardare.

Potrivit unei decizii emise de autorităţile din Los Angeles, persoanele care vor ieşi din case între orele 21 şi 5 dimineaţă riscă amendă în valoare de 1.000 de dolari sau jumătate de an de închisoare.

„Eu sunt solidară cu comunitatea afroamericană, dar eu nu pot să ies la protest, dar eu nu pot să mă expun riscurilor, să merg la protest, oricât de mult aş vrea, pentru că eu sunt emigrant, pentru emigranţi este şi mai periculos. În caz că eşti arestat o să plăteşti foarte scump după asta”, a precizat Ana Mardare.

Şi măsurile de securitate au fost înăsprite, iar poliţiştii sunt peste tot. În cei 6 ani de când locuieşte în Los Angeles, Ana spune că a trăit astfel de emoţii doar în timpul cutremurelor şi incendiilor masive de vegetaţie.

„E o stare de revoluţie, parca se pregăteşte un război, parcă lucrurile se termină, vine apocalipsa, ceva de genul acesta. În acelaşi timp este foarte frumos să vezi oamenii care protestează paşnic, solidaritatea lor, faptul că le pasă. Ei nu tac niciodată şi asta ar trebui să învăţăm de la ei, mai puţin violenţa, desigur”, a spus Ana Mardare.

După mai bine de o săptămână de proteste violente, abia în ultimele două zile spiritele s-au mai calmat, iar manifestaţiile se desfăşoară în mod paşnic.
Similare
RECOMANDĂRI