Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Tehnologiile moderne au adus minorităţile etnice mai aproape de limba română

Tehnologiile moderne sunt utilizate cu succes în procesul de predare şi învăţare a limbii române pentru tineri. Reprezentanţii minorităţilor etnice din Republica Moldova au posibilitatea să înveţe limba română, la distanţă, datorită unei platforme de instruire online. Cei mai silitori au primit şi certificate de competenţă lingvistică.

În cadrul proiectului "Instruirea la distanţă în susţinerea sectorului de tineret din Republica Moldova", pe parcursul anului 2019, 250 de tineri au obţinut acces gratuit pentru a învăţa limba română prin intermediul platformei online. 40 de tineri, care au obţinut rezultate remarcabile au fost astăzi premiaţi.

Programul de predare a limbii române, iniţiat încă din 2012, a început cu paşi mici dar a devenit un sistem performant de învăţare. Pe parcursul celor şapte ani de activitate, aproape trei mii de tineri au beneficiat de această oportunitate de educaţie nonformală şi au obţinut competenţe lingvistice în limba română.

Obiectivul proiectului este de a asigura şanse egale tuturor, privind integrarea socială şi profesională.

Programul de instruire la distanţă este implementat de Asociaţia Naţională a Trainerilor Europeni, cu suportul financiar al Ministerului Educaţiei, Culturi şi Cercetării, în cadrul Programului de Granturi pentru organizaţiile de tineret. Este susţinut şi de Înaltul Comisar pentru Minorităţile Naţionale OSCE, Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare şi Agenţia Relaţii Interetnice.
Similare
RECOMANDĂRI