Tiraspolul iniţiază construcţia unui „terminal vamal” 
Sursa foto:Realitatea.md Vizualizari:

Tiraspolul iniţiază construcţia unui „terminal vamal” 

Administraţia din regiunea transnistreană a decis înstrăinarea terenurilor de la unii locuitori din satul Bâcioc către „Comitetul Vamal rmn”, în scopul construcţiei infrastructurii unui nou „terminal vamal internaţional”. Delegaţia Republicii Moldova din Comisia Unificată de Control menţionează că acest lucru a fost confirmat de către co-preşedintele Comisiei, Oleg Beleakov. În context, administraţia de la Chişinău a atenţionat membrii CUC asupra inadmisibilităţii acestor acţiuni destabilizatoare ale Tiraspolului, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă se menţionează că, potrivit practicii, astfel de terminale includ: piste de control vamal şi grăniceresc, ghişee pentru personal, clădire administrativă cu infrastructură de bariere, semne de circulaţie, marcaj rutier, toate acestea acoperite cu copertină. Concomitent, este planificată construcţia unui cartier vamal pentru deservirea şi concentrarea transportului de mare tonaj, supus procedurii de vămuire a mărfurilor importate, exportate, tranzitate.

Delegaţia Republicii Moldova susţine că acest lucru este efectuat de către transnistreni în mod unilateral, fără coordonare cu Comisia Unificată de Control. Astfel, a fost ignorată decizia din 31 ianuarie anul curent, luată în cadrul şedinţei comune de experţi în domeniul transporturilor şi infrastructurii rutiere, care a decis că doar vehiculele cu capacitatea de până la 10 tone vor putea traversa podul rutier peste râul Nistru, amplasat în preajma localităţilor Gura-Bâcului şi Bâcioc.

Chişinăul mai menţionează că îngrijorările şi argumentele expuse de către delegaţia moldovenească au fost susţinute de către co-preşedintele rus Ilia Uvarov, care a chemat repetat la identificarea unei soluţii amiabile legate de redeschiderea circulaţiei pe podul din preajma râului Nistru.

Totodată, Delegaţia Republicii Moldova a difuzat o declaraţie prin care îşi manifestă îngrijorarea în legătură cu motivele blocării deciziilor CUC din partea componentei transnistrene privind redeschiderea circulaţiei pe podul din preajma localităţilor Gura Bâcului şi Bâcioc.

Similare
RECOMANDĂRI