Un deputat a sesizat ANI şi Procuratura, după ce unor cetăţeni din Comrat li s-ar fi dat plicuri cu bani, cu ocazia vizitei şefului statului
Vizualizari:

Un deputat a sesizat ANI şi Procuratura, după ce unor cetăţeni din Comrat li s-ar fi dat plicuri cu bani, cu ocazia vizitei şefului statului

Deputatul PPDA Igor Munteanu declară că a sesizat, acum două săptămâni, Autoritatea Naţională de Intergitate şi Procuratura Anticorupţie despre unele cazuri de transmitere a unor sume de bani unor cetăţeni din or.Comrat, în contextul vizitei preşedintelui Igor Dodon în autonomia găgăuză. Igor Munteanu declară că a primit un răspuns de la Procuratură, în care se spune că solicitarea de investigare s-a transmis căre Centrul Naţional Anticorupţie, însă din partea ANI nu a venit, deocamdată, niciun răspuns.

Deputatul spune că după ploile abundente din perioada 6-10 iulie din UTAG, mai multe gospodării din Comrat au fost inundate. Astfel, cu prilejul unei vizite a lui Igor Dodon, unor cetăţeni din Comrat li s-au transmis plicuri cu bani (15.000 lei), circa 250.000 în total, fără a preciza din ce fonduri au fost achitate aceste sume, în condiţiile în care instituţia Preşedintelui nu are nicio competenţă de a interveni în cazul unor situaţii excepţionale (ploi abundente la Comrat).

Faptele raportate de mai multe agenţii de presă au fost confirmate direct şi de un Comunicat al Executivului UTAG, spune Munteanu, iar Comisia de Control al Finanţelor Publice are obligaţia de a verifica orice fapte care compromit integritatea sistemului public de finanţe, controlul şi supravegherea parlamentară asupra organizaţiilor finanţate din bugetul de stat, realizând că lipsa de reacţie la asemenea abuzuri naşte impunitate şi fraude.

„Faptele expuse trezesc bănuieli rezonabile privind anumite infracţiuni prevăzute în art.330/2 din Codul penal. Am solicitat Procuraturii să investigheze legalitatea faptelor Preşedintelui I.Dodon şi dacă aceste cadouri băneşti corespund veniturilor declarate de I.Dodon, conform declaraţiei de venituri.

Am primit la 23 iulie o confirmare scrisă a Procuraturii Anticorupţie despre transmiterea solicitării de a investiga faptele raportate în adresa CNA (Ruslan Flocea), Nu am primit încă nicio reacţie de la ANI (Agenţia Naţională de Integritate)”, explică Igor Munteanu pe pagina sa de Facebook.

Similare
RECOMANDĂRI