Un fost deputat democrat ar putea fi verificat de ANI
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Un fost deputat democrat ar putea fi verificat de ANI

Autoritatea Naţională de Integritate s-a autosesizat în cazul unui fost deputat democrat, iar acesta ar putea deveni subiect al unui control din partea instituţiei.

Este vorba despre fostul deputat, Corneliu Dudnic, care ar fi încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor.  Verifiările ar putea avea loc din cauză că pe vremea când se afla în Parlament (anii 2015 - 2018) a deţinut şi calitatea de administrator al unei firme. Chiar dacă el neagă acest lucru şi spune că firma, de facto, nu activează, situaţia reprezintă o incompatibilitate de funcţii şi este interzisă prin lege, scrie moldovacurata.md.

„Inspectoratul de Integritate al ANI va examina, în limita competenţelor sale, faptele expuse în materialul jurnalistic”,  a precizat ANI.


 
Similare
RECOMANDĂRI