Un grup de migranţi au terorizat călătorii şi personalul feroviar din trenul Timişoara – Baia Mare
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Un grup de migranţi au terorizat călătorii şi personalul feroviar din trenul Timişoara – Baia Mare

Pasagerii din trenul Timişoara – Baia Mare au fost terorizaţi de către trei migranţi. Aceştia au fost urcaţi în tren de către Poliţia de Frontieră, în localitatea Valea lui Mihai, spre un centru de azil din judeţul Maramureş. Până la Carei, cei trei migranţi – care păreau să fie drogaţi sau beţi – au vrut să îl fure şi să îl bată inclusiv pe şeful de tren, potrivit presasm.ro.

Pasagerii au asistat îngroziţi la scenele de violenţă. Migranţii fuseseră urcaţi în tren fără pază militară, fiind lăsaţi în grija şefului de tren, care a fost total depăşit de situaţie.

Potrivit obiectiv-sm.ro, se pare că migranţii chiar au reuşit să fure portofelul unei călătoare. Norocul femeii au fost controlorii, care au văzut toată scena şi au reuşit să recupereze portofelul.

Imigranţii au încercat să fure chiar şi din geanta controlorului, dar au fost opriţi la timp.

”Pur şi simplu se plimbau printre noi, parcă erau la supermarket în faţa rafturilor şi nu ştiau ce să aleagă, eram ca şi o marfă pe raft pentru ei, aşa încercau pe toată lumea să vadă de la cine pot fura. Noroc cu controlorii că nu i-au scăpat din ochi o clipă şi s-au făcut scut între ei şi pasageri, ca să nu fure imigranţii bunurile pasagerilor”, a explicat un martor pentru obiectiv-sm.ro.

Cei trei migranţi l-au ameninţat pe controlor, arătându-i prin gesturi că îi vor tăia gâtul.

De abia în municipiul Carei au intervenit mai multe echipaje de Poliţie şi Poliţia de Frontieră, care i-au preluat pe cei trei scandalagii.

Într-un comunicat remis presei, poliţiştii de frontieră spun ca" persoanele în cauză sunt cetăţeni libieni, în vârstă de 16 si 17 ani, posesori ai unor documente temporare emise de autorităţile române pentru solicitaţii de azil. De asemenea, s-a mai stabilit faptul că aceştia figurează ca fiind înregistraţi la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil ŞOMCUTA MARE - jud. Maramureş", se arată în comunicat.

Poliţia de Frontieră precizează că "persoanele respective nu necesitau escortă, întrucât acestea beneficiau de regim deschis si nu aveau limitat dreptul de a se deplasa liber pe teritoriul ţarii".

Similare
RECOMANDĂRI