Un şef din cadrul ASP Ungheni, reţinut! Oferea permise de conducere contra bani
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Un şef din cadrul ASP Ungheni, reţinut! Oferea permise de conducere contra bani

Procurorii anticorupţie au descins, astăzi, în biroul de serviciu şi la domiciliul şefului Secţiei de Înmatriculare a Transportului şi Calificare a Conducătorilor Auto, mun. Ungheni, al ASP. Descinderile au avut loc într-o cauză penală pornită pe faptul coruperii pasive, săvârşită de către funcţionarul instituţiei menţionate.

S-a stabilit că figurantul, fiind membru al comisiei de evaluarea a Secţiei pe care o conduce, în perioada lunilor august – decembrie 2018, contrar obligaţiunilor de serviciu, a acceptat şi primit personal şi prin mijlocitori bani în sumă de 500 de euro. În schimbul acestora, suspectul urma să aprecieze cu calificativul admis probele de susţinere a examenelor teoretice şi practice de obţinere a permisului de conducere a candidaţilor.

Ca rezultat al acţiunilor de urmărire penală efectuate au fost stabilite şi ridicate documente, conducătorul instituţiei fiind reţinut pe un termen de 72 de ore, în izolatorul CNA. 

Totodată, procurorii anticorupţie întreprind măsuri de identificare a tuturor persoanelor implicate în acest caz.

Potrivit Codului Penal, bănuitul riscă închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.
Similare
RECOMANDĂRI