Vânzoleala propagandistică din jurul unui accident rutier, cu implicarea şefului statului. Experţii IPN 
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Vânzoleala propagandistică din jurul unui accident rutier, cu implicarea şefului statului. Experţii IPN 

Accidentul rutier din 9 septembrie 2018, cu implicarea şefului statului şi a unor membri ai familie sale, este un prilej foarte trist pentru constatarea unor atitudini inadecvate faţă de persoana şefului statului şi a nefericitei întâmplări în care a nimerit. Omeneşte, creştineşte, este normal ca oricine să-şi exprime compasiunea şi regretul pentru accidentul produs.

Cum se zice:  Doamne fereşte! şi Slava Domnului! că nu s-au înregistrat victime şi traumatisme grave! Sigur, au fost şi excepţii. Atitudinea şefului legislativului, Andrian Candu, a fost cât se poate de echilibrată şi potrivită. Din păcate, în spaţiul mediatic au dominat atitudini:  fie ranchiunoase, de insinuare că accidentul ar fi o pedeapsă meritată pentru faptele şi „păcatele” şefului statului; fie fanteziste, conspiraţioniste, insinuându-se că ar fi vorba despre o înscenare premeditată din partea inamicilor sângeroşi ai şefului statului.

Ambele atitudini sunt condamnabile, mai cu seamă cele care invocă contextul pre-electoral. Asta fiindcă accidentul cu implicarea şefului statului se încearcă a fi transformat într-un prilej pentru scorneli  propagandistice în ajunul preconizatelor alegeri parlamentare. În acest sens, a excelat Secretarul executiv al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Vlad Batrîncea. Acesta şi-a fundamentat atitudinea sa conspiraţionistă pe reţelele de socializare şi a multiplicat-o prin intermediul media-holding-ului afiliat PSRM. Din start trebuie menţionat faptul că zelul propagandistic al Secretarului executiv al PSRM mai mult dăunează PSRM şi şefului statului, decât le face bine.

În primul rând, prin mesajul său conspiraţionist, înşirându-şi argumentele, Secretarul executiv al PSRM provoacă curiozitatea unui segment larg de cetăţeni dezinteresaţi de lupta politică. Într-adevăr, oamenii se pot întreba – câţi inamici şi-a făcut şeful statului, dacă aceştia îi doresc răul? Şi despre cine ar fi vorba la modul concret? În acest sens, Secretarul executiv al PSRM este foarte prolific, dar totuşi extrem de evaziv, asta însemnând că se teme să fie tras la răspundere pentru insinuări grave. De aceea, recurge la  aluzii cine ar putea fi potenţialii scenarişti au accidentului criminal – 1) guvernarea şi curatorii ei euro-atlantici; 2) opoziţia pro-europeană, care se teme de victoria PSRM, care avându-l drept lider informal pe şeful statului va învinge la viitoarele parlamentare; 3) România şi SUA, care s-ar opune eforturilor şefului statului în vederea reintegrării Transnistriei; 4) enigmaticele forţe ostile Ortodoxiei şi vizitei Patriarhului Kirill la Congresul Mondial al Familiilor; 5) forţele ostile prieteniei dintre creştinii ortodocşi şi musulmani, care pun la cale zădărnicirea vizitei Preşedintelui Recep Tayyip Erdogan la Chişinău pentru participarea la darea în exploatarea a sediului renovat al Preşedinţiei etc.

Fantezia Secretarului executiv al PSRM s-a dezlănţuit până la invocarea explicită doar a cinci grupuri de inamici de moarte ai şefului statului, deşi s-ar fi putut extinde, de exemplu, şi asupra unor forţe naţionaliste ucrainene, nemulţumite pentru faptul că şeful statului nu recunoaşte Crimeea drept parte a Ucrainei, dar şi pentru că a formulat pretenţii iredentiste faţă de ţara vecină. Sau ar fi putut invoca teroriştii islamişti sau kurzi, care vor să se răzbune pentru recenta extrădare de fapt a profesorilor de origine turcă din Republica Moldova. Păi iată, segmentul larg de cetăţeni indiferenţi faţă de vânzoleala politică s-ar putea întreba – cum de a reuşit şeful statului în doar doi ani de mandat să-şi creeze atâtea duşmani de moarte? Şi care e totuşi versiunea de bază a presupusului atentat, doar este exclus ca cele aproape zece categorii de duşmani de moarte ai şefului statului să-şi fi coordonat acţiunile? Întrebarea vină n-are, dar şirul de întrebări care se ivesc pe rând arată că e vorba de un zel propagandistic fără noimă din partea Secretarului executiv al PSRM. 

În al doilea rând, argumentele Secretarului executiv sunt pur şi simplu futile. De exemplu, de ce s-ar teme guvernanţii de eventuala implicare victorioasă a şefului statului în campania parlamentară, în calitate de cap de listă electorală a PSRM, dacă această guvernarea ştie că în virtutea unei hotărâri a Curţii Constituţionale (CC) şeful statului nu are dreptul s-o facă? Mai mult, Secretarul general al PSRM se face direct responsabil de această decizie a CC, fiindcă – dacă tăcea, filozof rămânea, adică, dacă nu ar fi sesizat CC, aceasta nu s-ar fi exprimat explicit pe marginea interdicţiei pentru şefului statului de a participa la acţiuni electorale partinice.

În al treilea rând, şeful statului a fost atât de util actualilor guvernanţi că ar fi o prostie din partea lor să-l înlăture. Într-adevăr, cine a salvat guvernarea zisă pro-europeană în 2012, votând candidatura lui Nicolae Timofti la funcţia de Preşedinte? Dar cine a venit în ajutorul partidului de guvernământ în procesul de modificare a sistemului electoral? Dar cine a promulgat legea amnistiei capitatului şi a reformei impozitării plate, lăudându-le? Şi asta în pofida faptului că pe pagina web personală a şefului statului este publicată Strategia Economică a PSRM, cate prevede impozitarea în trei trepte? Dar care poate fi partenerul cu care actualii guvernanţi vor forma o majoritatea după parlamentarele din februarie 2019? Numai PSRM şi liderul ei informal în persoana şefului statului. Alte variante mai bune pentru guvernanţi pur şi simplu nu există.

În al patrulea rând, care sunt succesele şefului statului în reglementarea transnistreană pentru ca România şi SUA să se opună implementării planurilor şefului statului. Doar nimeni altul decât liderul transnistrean, Vadim Krasnoselski, a recunoscut chiar recent, imediat după întâlnirea cu şeful statului cănu există absolut nici un plan.

În al cincilea rând, despre care inamici ai eforturilor şefului statului de promovare a valorilor ortodoxe poate fi vorba, dacă Ortodoxia şi unitatea creştină este subminată de implicarea bisericii în politică, iar beneficiar al acestei implicări a fost chiar şeful statului, lucru confirmat într-o  adresă a CC din 13 decembrie 2016. Dar oare nu comportamentul şi atitudinea Bisericii faţă de conflictul ruso-ucrainean, susţinut părtinitor de şeful statului,subminează unitatea creştinilor ortodocşi?

În al şaselea rând, mega concluzia Secretarului general al PSRM este de-a dreptul halucinantă prin semi-precizia sa. Acesta afirmă că „acolo unde nu există moralitate şi etică, nu poate exista nici un bine public. Aşa au scris gânditorii antici. Dar liderii noştri euroatlantici nu citesc cărţi. Lectura lor este despre cum să atragă granturi”. Păi cele 7 milioane de dolari oferite de Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan pentru reconstrucţia clădirii Preşedinţiei nu fac parte din categoria granturi? Păi nu exact asta afirmă răuvoitorii şefului statului, că ar fi comis un act de imoralitate, acceptând extrădarea profesorilor turci de la reţeaua de licee Orizont în schimbul grantului respectiv? Dar găzduirea în 2017 a familiei prezidenţiale la odihnă în Turcia, cu concursul administraţiei Preşedintelui turc, nu tot grant se numeşte? 

Ar fi încă multe de spus ca reacţie la zelul propagandistic al Secretarul executiv al PSRM, dar cele invocate par a fi suficiente pentru a arăta că având la dispoziţie astfel de propagandişti iscusiţi, PSRM şi şeful statului nici de inamici autentici nu au nevoie.

Experţii IPN

Similare
RECOMANDĂRI