VIDEO. 15 decembrie 1989. Ziua în care la Timişoara s-a dat semnalul Revoluţiei. Marşul Libertăţii
Drumul spre libertate a pornit din Piaţa Sfânta Maria, ca răspuns la apelul pastorului reformat Laszlo Tokes de a fi martori la evacuarea sa din locuinţă, din cauza criticilor aduse regimului Ceauşescu. De atunci, Marşul Libertăţii este refăcut în fiecare an la Timişoara.
La fel ca în urmă cu 3 decenii, la Timişoara oamenii au ieşit în stradă. Şi-au dat întâlnire în Piaţa Maria.
De acolo au pornit spre centrul oraşului.
Ca de fiecare dată, au aprins candele pe scările Catedralei Mitropolitane, în memoria eroilor martiri.
Scânteia Revoluţiei s-a aprins în 15 decembrie. Pastorul reformat Laszlo Tokes cerea sprijin pentru a nu fi mutat din comunitatea religioasă pe care o conducea.
El le spusese enoriaşilor că va fi transferat de la Timişoara într-un sat din Sălaj şi i-a chemat să fie martori la evacuarea sa abuzivă. Pastorul criticase regimul Ceauşescu. Şi oamenii i-au fost alături!
Chiar din acea seară, lucrători ai Securităţii, în civil, au încercat să-i aresteze. Au izbucnit conflicte, dar nu s-au extins.
A doua zi, manifestaţia de solidaritate s-a transformat într-o demonstraţie anticomunistă.