VIDEO. Bogdan Aurescu, despre solicitarea Rusiei privind retragerea trupelor NATO de pe teritoriul României: Este inadmisibilă
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

VIDEO. Bogdan Aurescu, despre solicitarea Rusiei privind retragerea trupelor NATO de pe teritoriul României: Este inadmisibilă

Ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, susţine că solicitarea Federaţiei Ruse privind retragerea turpelor Alianţei Nord Altantice (NATO) de pe teritoriul României este inadmisibilă, deoarece niciun stat din afara NATO nu poate să aibă drept de vieto în cadrul acesteia. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Tema zilei” de la TVR 1.

„Între acele propuneri se afla o solicitare a Federaţiei Ruse ca Alianţa Nord Altantică (NATO) să revină la situaţia din 1997. Adică pe de-o parte să nu existe amplasări suplimentare de trupe şi echipamente aliate pe teritoriile statelor aliate care au aderat la NATO după 1997. Şi pe de altă parte, decurge din textul respectiv, ideea retragerii echipamentelor şi trupelor care se află în acest moment pe teritoriile aliaţilor estici. De aici, precizarea pe care Ministerul rus de Externe a făcut-o săptămâna trecută, ca răspuns la o întrebare care vizează această solicitare”, a menţionat Bogdan Aurescu.

Ministrul de la Bucureşti a precizat că Federaţia Rusă nu poate să decidă chestiuni care ţin de apărarea colectivă a NATO, întrucât nu deţine drept de veto. Mai mult ca atât, Aurescu a catalogat solicitarea Rusiei ca fiind „inadmisibilă”.

„Noi am reacţionat la această precizare a Ministerului rus de Externe arătând foarte clar că solicitarea în sine, din propunerile din luna decembrie, o astfel de solicitare este inadmisibilă pentru că ea are legătură cu elemente ce ţin de apărarea colectivă, de aplicarea articolului 5 din Tratatul de la Washington privind NATO. Prin urmare, nimeni din afara NATO nu poate să aibă un drept de veto asupra unor chestiuni care ţin de aplicarea acetui principiu al apărării colective, care înseamnă că, dacă un stat aliat este atacat, toţi ceilalţi aliaţi intervin pentru al apăra”, a declarat Bogdan Aurescu.

Totodată, oficialul susţine că eforturile diplomatice de a menţine pacea şi de a evita un atac asupra Ucrainei din partea Rusiei vor derula şi în această săptămână pe mai multe planuri. Totuşi, în caz de agresiune, Uniunea Europeană este gata să aplice mai multe sancţiuni Federaţiei Ruse.

„În această săptămână vor fi în continuare eforturi consistente pe mai multe planuri. Pe deoparte la Paris, are loc mâine formatul Normandia a consilierilor de politică externă din statele care sunt implicate în acest format, inclusiv Federaţia Rusă, Franţa, Germania, Ucraina. Pe de altă parte, tot în această săptămână urmează ca, Statele Unite, pe deoparte, şi NATO, pe dealtă parte, să transmită reacţia scrisă la propunerile pe face Federaţia Rusă le-a făcut în luna decembrie şi care au făcut obiectul discuţiei, pentru că a fost vorba de un dialog, şi nu despre o negociere”, a punctat Ministrul Afacerilor Externe de la Bucureşti. 

Mai jos puteţi viziona emisiunea „Tema zilei ” cu participarea Ministrului de Externe al României, Bogdan Aurescu.


 
Similare
RECOMANDĂRI