Vladimir Socor: Proiectul lichidării muniţiilor de la Cobasna nu poate fi decât unul internaţional
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Vladimir Socor: Proiectul lichidării muniţiilor de la Cobasna nu poate fi decât unul internaţional

Distrugerea sau lichidarea, într-un fel sau altul, a muniţiilor din regiunea transnistreană nu trebuie să fie un proiect bilateral între Republica Moldova şi Rusia sau un proiect trilateral între Chişinău-Tiraspol-Rusia, consideră analistul politic Vladimir Socor, de la Fundaţia Jamestown din Statele Unite. În opinia sa, Rusia poate să profite de procesul de lichidare a muniţiilor pentru a aduce personal şi echipament militar suplimentar în regiunea transnistreană sub pretextul că aceste efective ar lucra la lichidarea muniţiilor.

„Mai mult decât atât, aceste efective suplimentare şi echipament militar rusesc ar trebui să tranziteze pe teritoriul Ucrainei şi mă îndoiesc că Ucraina ar permite acest tranzit, pe care Rusia ar putea să-l interpreteze în felul ei, să-l pervertească şi să-l folosească şi împotriva Ucrainei, şi împotriva Republicii Moldova. De aceea, proiectul lichidării muniţiilor de la Cobasna nu poate fi decât unul internaţional şi, când spun internaţional, nu am în vedere OSCE, pentru că OSCE este la cheremul Rusiei, am în vedere Statele Unite, în primul rând, şi alte puteri din Europa Occidentală care ar putea să coopereze cu Rusia pentru lichidarea muniţiilor”, a declarat Vladimir Socor într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

În opinia sa, OSCE are un rol de jucat şi era pregătită să joace acest rol până în anul 2003-2004, când Rusia a suspendat procesul de evacuare sau lichidare a muniţiilor de la Cobasna ca reacţie a respingerii de către Republica Moldova a „memorandumului Kozak”.

Dacă OSCE ar dezvolta un proiect propriu pentru muniţiile de la Cobasna, atunci el ar trebui aprobat în interiorul OSCE-ului de către Rusia, care dispune de drept de veto. De aceea, potrivit analistului, orice proiect poate fi canalizat prin OSCE, dar numai dacă este un proiect al unei mari puteri ca Statele Unite, proiect alcătuit fără participarea Rusiei.

În conferinţa de presă susţinută la Moscova alături de ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Nicu Popescu, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că

ar fi nevoie de aproximativ un an şi jumătate pentru a pregăti casarea muniţiilor din regiunea transnistreană. Potrivit lui, partea rusă a transmis părţii moldoveneşti propunerile cu privire la aspectele tehnice ale pregătirii procesului de casare. Oficialul rus a mai spus că toate procesele ar urma să aibă loc în strictă conformitate cu standardele de securitate a armatei ruse, cu participarea specialiştilor şi echipamentelor ruseşti.

La depozitul de la Cobasna, aflat în gestiunea Grupului operativ de trupe ruse din stânga Nistrului, sunt stocate aproximativ 20 de mii de tone de muniţii, multe dintre care datează încă din perioada celui de al Doilea Război Mondial. Chişinăul şi alţi membri ai formatului 5+2 au cerut în repetate rânduri o inspecţie internaţională la depozitul de muniţii de la Cobasna, inspecţie care însă a fost mereu refuzată de partea rusă.
Similare
RECOMANDĂRI