ZdG: Corturi din bani publici la protestul organizat de PDM în faţa mai multor instituţii de stat
Sursa foto:zdg.md Vizualizari:

ZdG: Corturi din bani publici la protestul organizat de PDM în faţa mai multor instituţii de stat

Zeci de corturi au fost instalate în seara zilei de sâmbătă, 8 iunie 2019, în faţa mai multor instituţii de stat. Printre organizatorii grupurilor de cetăţeni care au fost aduşi în faţa instituţiilor sunt foşti deputaţi democraţi. Unii dintre ei au declarat că aceste corturi le-au adus din surse personale. Dar Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) susţine că sunt corturile lor şi că ei le-au instalat, scrie Ziarul de Gardă.

Organizatorii protestelor au instalat 2 tipuri de corturi: de dimensiuni mici, pentru 2 persoane, şi corturi mari, de culoarea cerului. Aceste corturi de dimensiuni mari sunt absolut similare cu acele corturi procurate din bani publici şi utilizate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) în cadrul diverselor acţiuni.



De exemplu, asemenea corturi au fost instalate în luna mai 2019, în cadrul unei tabere de câmp pentru prevenirea inundaţiilor în raionul Ştefan Vodă. În anul trecut aceleaşi corturi au fost instalate, câte unul, în diferite sectoare ale municipiului Chişinău, pentru a ajuta cetăţenii în perioada caniculară.


foto: IGSU

Reporterii ZdG au întrebat organizatorii protestelor din preajma instituţiilor de stat de unde anume sunt aceste corturi. Printre organizatori sunt foştii deputaţi din partea Partidului Democrat, Constantin Ţuţu şi Corneliu Dudnic, dar şi alţi membri ai echipelor de tineret ai PD şi membri ai cluburilor sportive afiliate acestui partid.

Citeşte continuarea pe zdg.md...

Similare
RECOMANDĂRI