Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

"AI CARTE, AI PARTE" Concursul zilei - Mihai Drumeş, dramaturg, nuvelist şi romancier român

„Eu cred că noi înşine suntem autorii binelui sau răului, că destinul nu e în stele, ci mult mai aproape, chiar în mâinile noastre”. Este un citat celebru din opera „Scrisoare de dragoste” de Mihai Drumeş, autorul care a ştiut să atingă corzile sensibile a zeci de generaţii de adolescenţi şi romantici.

Născut la data de 26 noiembrie 1901, în Ohrida, pe atunci Imperiul Otoman, Mihai Drumeş a fost un dramaturg, nuvelist, realizator de proză scurtă şi romancier român, foarte popular în perioada interbelică. Debutul scriitoricesc l-a avut în revista ,,Flamura” în 1922, iar cel editorial a fost volumul de nuvele şi schiţe ,,Capcana” în 1927. Între anii 1922 şi 1924 este cronicar dramatic la ziarul ,,Rampa” din Bucureşti pentru Teatrul Naţional din Craiova. În 1925 susţine bacalaureatul la Colegiul ,,Carol I” din Craiova, unde a urmat ultimele două clase după ce întrerupsese studiile din cauza stagiului militar şi a războiului. Între anii 1924 şi 1928 este student la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Bucureşti.
 
În anul 1927 devine membru al Societăţii Scriitorilor Români, ulterior şi al Societăţii Autorilor Dramatici. Mihai Drumeş este unul dintre cei mai citiţi scriitori din perioada interbelică.
 
Succesul extraordinar vine în 1937, cu „Invitaţie la vals”, însă continuă cu „Scrisoare de dragoste“ doi ani mai târziu, ceea ce-i permite, în acelaşi an, 1939, să cumpere editura ,,Bucur Ciobanul” din Bucureşti, unde promovează în special cărţile pentru copii şi tineri, multe dintre care le şi semnează. Printre acestea se numără rezumate ale biografiilor de oameni celebri, relatări despre mari invenţii şi realizări, prelucrări din folclorul românesc, indian, arab, grec, german, danez, francez sau repovestiri ale capodoperelor literare aparţinând lui Homer, Defoe, Goethe, Gogol, sau Mark Twain. Zeci de astfel de broşuri au fost publicate sub pseudonimul Moş Ene, iar altele au fost semnate Barbu Apelevianu, Dinu Gherghel, Darie Magheru, Romulus Burghelea, sau Unchiul Victor. Multe dintre aceste prelucrări au fost difuzate şi la Radio.
 
La 27 februarie, 1982, scriitorul încetează din viaţă la Bucureşti, lăsând în manuscris numeroase volume de proză, piese de teatru, scenarii de filme şi prelucrări.

În cadrul Campaniei "AI CARTE, AI PARTE", lansată de TVR MOLDOVA pentru telespectatorii Matinalilor, vă invităm să participaţi la un nou concurs pe pagina de Facebook a Matinalilor, de luni până joi. În baza unui material informativ, va fi adresată o întrebare, iar cel care va răspunde primul va accede în etapa finală, care va avea loc în fiecare zi de vineri. Cel mai activ şi ingenios se va alege cu o carte electronică, care va conţine 600 de volume de cărţi în limba română.

Campania "AI CARTE, AI PARTE" se desfăşoară în perioada 26 iunie - 31 august 2018, iar scopul este să promovăm literatura română şi să motivăm generaţiile de toate vârstele să citească.



 
RECOMANDĂRI