Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:
"AI CARTE, AI PARTE!" Concursul zilei - Miron Costin, mare reprezentant al culturii româneşti din secolul XVII
Mare reprezentant al culturii româneşti din secolul XVII, Miron Costin s-a născut în 1633 şi a fost fiul hatmanului Iancu Costin şi al Saftei din cunoscuta familie de boieri a Movileştilor din Moldova.
La maturitate, Miron Costin a fost un om de o aleasă cultură, un adevărat politolog, posedând în aceeaşi măsură limbile română, polonă, ucraineană, slavă veche şi latină. S-a întors în patrie abia la începutul anilor '50, unde, în scurtă vreme, a urcat virtiginos pe scara unor înalte dregătorii boiereşti până la cea de logofăt.
Miron Costin a fost martor şi în acelaşi timp participant la multe evenimente din istoria Ţării Moldovei, pe care în mare parte le-a reflectat în cronica sa. În 1683, după înfrângerea oastei otomane, M. Costin, ca participant la asediul Vienei (în tabăra otomană) a fost făcut prizonier de către regele Poloniei Ian Sobieţki, care însă l-a miluit, punându-i la dispoziţie unul dintre castelele sale de lângă oraşul Stryi, unde cronicarul a desfăşurat o activitate cărturărească timp de aproape doi ani. După ce i s-a permis repatrierea, Costin nu a mai reuşit să capete încrederea domnului Constantin Cantemir, tatăl lui Dimitrie Cantemir, care printr-o învinuire neîntemeiată l-a condamnat la moarte în 1691.
Miron Costin a lăsat posterităţii o bogată moştenire spirituală cărturărească. Principala sa operă este "Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-Vodă încoace". Letopiseţul este împărţit în 22 de capitole neintitulate şi cuprinde o descriere desfăşurată a istoriei ţării între anii 1595-1661, încheindu-se cu relatarea morţii lui Ştefăniţă Lupu şi înmormîntarea sa.
Înzestrat cu o înaltă măiestrie de povestitor, Miron Costin a rămas în primul rând istoric, căutând să-şi întemeieze opera sa istorică pe o largă bază documentară. La elaborarea cronicii sale, cărturarul a apelat pe larg la un şir de lucrări ale istoricilor transilvăneni şi polonezi.
Miron Costin a continuat cronologic nu numai letopiseţul lui Grigore Ureche, ci şi unele dintre ideile de bază ale precursorului său. Dintre acestea face parte şi ideea originii romano-latine a comunităţii şi unităţii de neam a poporului său. Miron Costin a dezvoltat această concepţie în primul rînd în cunoscuta sa operă "De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor", scrisă prin anii 70-80 ai secolului XVII, precum şi în două lucrări mai mici în limba poloneză: "Cronica Ţării Moldovei şi a Munteniei" şi "Istoria în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească".
Atitudinea lui Miron Costin în această operă este asemănătoare cu a celorlalţi cronicari, care sunt animaţi de un patriotism înflăcărat, de preocuparea constantă pentru originea noastră romanică, de convingerea că românii trebuie să iasă din întunericul neştiinţei, „de unde suntu şi de ce seminţe, de când şi cum au descălecat aceste părţi de pământu”.
Erudit, cunoscător de limbi străine şi conştient de rolul culturii în evoluţia statelor, Costin a trecut în eternitate lăsând opere valoroase atât din perspectivă istorică, documentară, cât şi din punct de vedere literar.
Miron Costin a fost martor şi în acelaşi timp participant la multe evenimente din istoria Ţării Moldovei, pe care în mare parte le-a reflectat în cronica sa. În 1683, după înfrângerea oastei otomane, M. Costin, ca participant la asediul Vienei (în tabăra otomană) a fost făcut prizonier de către regele Poloniei Ian Sobieţki, care însă l-a miluit, punându-i la dispoziţie unul dintre castelele sale de lângă oraşul Stryi, unde cronicarul a desfăşurat o activitate cărturărească timp de aproape doi ani. După ce i s-a permis repatrierea, Costin nu a mai reuşit să capete încrederea domnului Constantin Cantemir, tatăl lui Dimitrie Cantemir, care printr-o învinuire neîntemeiată l-a condamnat la moarte în 1691.
Miron Costin a lăsat posterităţii o bogată moştenire spirituală cărturărească. Principala sa operă este "Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-Vodă încoace". Letopiseţul este împărţit în 22 de capitole neintitulate şi cuprinde o descriere desfăşurată a istoriei ţării între anii 1595-1661, încheindu-se cu relatarea morţii lui Ştefăniţă Lupu şi înmormîntarea sa.
Înzestrat cu o înaltă măiestrie de povestitor, Miron Costin a rămas în primul rând istoric, căutând să-şi întemeieze opera sa istorică pe o largă bază documentară. La elaborarea cronicii sale, cărturarul a apelat pe larg la un şir de lucrări ale istoricilor transilvăneni şi polonezi.
Miron Costin a continuat cronologic nu numai letopiseţul lui Grigore Ureche, ci şi unele dintre ideile de bază ale precursorului său. Dintre acestea face parte şi ideea originii romano-latine a comunităţii şi unităţii de neam a poporului său. Miron Costin a dezvoltat această concepţie în primul rînd în cunoscuta sa operă "De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor", scrisă prin anii 70-80 ai secolului XVII, precum şi în două lucrări mai mici în limba poloneză: "Cronica Ţării Moldovei şi a Munteniei" şi "Istoria în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească".
Atitudinea lui Miron Costin în această operă este asemănătoare cu a celorlalţi cronicari, care sunt animaţi de un patriotism înflăcărat, de preocuparea constantă pentru originea noastră romanică, de convingerea că românii trebuie să iasă din întunericul neştiinţei, „de unde suntu şi de ce seminţe, de când şi cum au descălecat aceste părţi de pământu”.
Erudit, cunoscător de limbi străine şi conştient de rolul culturii în evoluţia statelor, Costin a trecut în eternitate lăsând opere valoroase atât din perspectivă istorică, documentară, cât şi din punct de vedere literar.