Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

AI CARTE, AI PARTE! Concursul zilei - Nicolae Iorga, un istoric şi savant al tuturor timpurilor

Nicolae Iorga s-a născut la 17 ianuarie 1871, în Botoşani, şi a s-a stins din viaţă la 27 noiembrie 1940, în judeţul Prahova. A fost istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar şi academician român.

După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, ”rolul lui Voltaire”.
 
"Munca adevărată şi spornică nu se poate face decât prin solidaritatea naţională. Orice încercare de a rupe solidaritatea naţională este un păcat faţă de această ţară şi faţă de acest neam. Schimbări mari se fac, după ce o naţiune şi-a îndeplinit rostul său istoric." 
 
Având o memorie extraordinară, Nicolae Iorga cunoştea istoria universală şi, în special, pe cea română în cele mai mici detalii. A avut o activitate ştiinţifică prodigioasă, fiind autorul a 1.003 volume, 12.755 de articole şi studii şi 4.963 de recenzii, fiind considerat unul dintre cei mai mari istorici şi savanţi ai României din toate timpurile. Opera sa istorică cuprinde diverse domenii: monografii de oraşe, de domnii, de familii, istoria bisericii, a armatei, comerţului, literaturii, tipăriturilor, a călătorilor în străinătate şi multe altele.
 
Printre cele mai importante lucrări semnate de el se numără: ,,Istoria românilor” - 10 volume; ,,Istoria Imperiului Otoman” - 5 volume şi dramele istorice ,,Învierea lui Ştefan cel Mare” , ,,Tudor Vladimirescu” şi altele.
 
Interesul lui Nicolae Iorga pentru istoria naţională începe încă din primii ani ai activităţii lui ştiinţifice. Astfel, cele dintâi studii de istorie tipărite la Iaşi tratează aspecte din trecutul ţărilor române. În anii următori s-au adăugat necontenit noi şi noi contribuţii istoriografice.  Cercetările aprofundate întreprinse în acea perioadă de Nicolae Iorga i-au permis apoi să realizeze o sinteză în zece volume care cuprinde întreaga dezvoltare socială a poporului român, numită sugestiv ,,Istoria românilor”.
 
Republicarea monumentalei scrieri ,,Istoria românilor”, la jumătate de secol de la prima sa editare, este menită să înlesnească specialiştilor şi publicului larg studiul aprofundat al istoriografiei naţionale.
 
Nicolae Iorga a fost dotat cu o memorie extraordinară, cunoştea istoria universală şi în special pe cea română în cele mai mici detalii. A avut o activitate ştiinţifică prodigioasă, fiind autorul a 1.003 volume, 12.755 de articole şi studii, 4.963 de recenzii.

În cadrul Campaniei "AI CARTE, AI PARTE", lansată de TVR MOLDOVA pentru telespectatorii Matinalilor, vă invităm să participaţi la un nou concurs pe pagina de Facebook a Matinalilor, de luni până joi. În baza unui material informativ, va fi adresată o întrebare, iar cel care va răspunde primul va accede în etapa finală, care va avea loc în fiecare zi de vineri. Cel mai activ şi ingenios se va alege cu o carte electronică, care va conţine 600 de volume de cărţi în limba română.

Campania "AI CARTE, AI PARTE" se desfăşoară în perioada 26 iunie - 31 august 2018, iar scopul este să promovăm literatura română şi să motivăm generaţiile de toate vârstele să citească. 

Partenerii concursului:


 
RECOMANDĂRI