Important: Cum vor vota în al doilea tur cetăţenii care şi-au schimbat în ultima săptămână domiciliul sau reşedinţa
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Important: Cum vor vota în al doilea tur cetăţenii care şi-au schimbat în ultima săptămână domiciliul sau reşedinţa

Alegătorii care, în perioada dintre primul şi cel de-al doilea tur al alegerilor locale generale, şi-au schimbat domiciliul sau reşedinţa vor putea vota în baza aceloraşi liste electorale, în secţiile de votare conform reşedinţei existente la data de 20 octombrie 2019. Decizia a fost luată de către Comisia Electorală Centrală în cadrul şedinţei de astăzi.

Totodată, alegătorii care au depus cerere privind votarea la locul aflării în primul tur de scrutin, îşi pot  exercita dreptul la vot  la domiciliu şi în turul al doilea, chiar dacă nu au depus repetat cerere în acest sens, cu excepţia cazului când au renunţat la acest drept, în aceeaşi formă în care au făcut  solicitarea. Biroul electoral al secţiei de votare urmează, la adoptarea deciziei de deplasare a urnei mobile, să confirme solicitările care au fost depuse pentru primul tur de scrutin.

Amintim că, pe 3 noiembrie curent, va avea loc al doilea tur de scrutin pentru alegerile locale generale, în cadrul căruia urmează a fi aleşi 384 de primari.

Similare
RECOMANDĂRI