Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Ambasadorii succesului: Alexandrina şi Marian Cepoi - doi soţi din Republica Moldova care lucrează pentru Parlamentul şi Comisia Uniunii Europene

Au plecat din Republica Moldova pentru un stagiu în cadrul Colegiului Europei, iar de câţiva ani lucrează pentru Parlamentul şi Comisia Uniunii Europene. Astăzi, Campania Ambasadorii Succesului, vă prezintă istoria de succes a soţilor basarabeni Alexandrina şi Marian Cepoi. Să ajungi să lucrezi în instituţiile europene este foarte greu, spun ei, iar munca de zi cu zi e tot mai solicitantă. Se simt însă onoraţi să reprezinte instituţiile europene, iar gândul că pun umărul la funcţionarea acestui sistem uriaş cu milioane de beneficiari, îi motivează şi mai mult.

Alexandrina şi Marian Cepoi au plecat din Republica Moldova în 2016 când au beneficiat de burse de studii postuniversitare în cadrul Colegiului Europei. S-au întâlnit acolo, iar după absolvirea Colegiului au mers amândoi la Bruxelles. Alexandrina a devenit asistent parlamentar în legislativul european, iar Marian lucrează la Direcţia pentru politică regională şi urbană din cadrul Comisiei Europene.

ALEXANDRINA ROBU-CEPOI, asistent parlamentar, Parlamentul European: „Experienţa este una vastă, una foarte deosebită, aşa cum lucrăm direct pe politicile Uniunii Europene şi pe legislaţia UE, respectiv toate legile sunt revăzute, refăcute de către europarlamentari, iar asistenţii europarlamentari care mai sunt şi consilierii politici, ajută europarlamentarii, îi ajută în tot ceea ce fac zi de zi.  Lucrăm cu politicieni de cel mai înalt calibru şi putem şi să învăţăm de la ei, asta este partea cea bună”.

MARIAN CEPOI, funcţionar, Comisia Europeană: „Sunt într-o unitate care răspunde de proiecte majore, proiecte care sunt mai mari de 50 de milioane de euro. Sunt procesate într-un mod mai special de Comisia Europeană şi noi suntem implicaţi în acest proces ca să ne asigurăm că banii sunt cheltuiţi aşa cum trebuie, sunt monitorizaţi.”

Marian Cepoi precizează că o treime din bugetul Uniunii Europene e prevăzut pentru politica regională, bani care ajung să fie investiţi şi în multe proiecte din Republica Moldova.

MARIAN CEPOI, funcţionar, Comisia Europeană: „Politica regională a construit poduri, infrastructură, şcoli, spitale, staţii de epurare. Se finanţează şi proiecte transfrontaliere, inclusiv între România şi Republica Moldova, România şi Ucraina. De asta este importantă şi pentru ţara noastră”.

Parlamentul şi Comisia Europeană sunt sub acelaşi acoperiş, la propriu, spune Marian. De aceea sunt captivante discuţiile pe care le are în afara programului de lucru. Analizează împreună diferite proiecte elaborate de executivul european, care mai târziu ajung pe masa europarlamentarilor.

MARIAN CEPOI, funcţionar, Comisia Europeană: „Deseori glumim - Comisia este cea care depune iniţiativele, iar Parlamentul le revizuieşte şi le aprobă.  Adică noi cumva în casă reprezentăm două puteri în cadrul UE, cea legislativă şi cea executivă. Suntem o familie de eurocraţi, putem spune. E foarte interesant, pentru că seara discutăm subiecte, discutăm ceea ce am văzut la serviciu”.

Cei doi soţi povestesc că activitatea instituţiilor Uniunii Europene se bazează pe profesionalism, respect şi colaborare. Şi politicienii din Republica Moldova ar trebui să fie ghidaţi de aceste valori europene, spun cei doi basarabeni.

ALEXANDRINA ROBU-CEPOI, asistent parlamentar, Parlamentul European: „Deşi sunt câteva partide mari în Parlamentrul European, partide cu viziuni diferite, partidele colaborează. Asta mi-a plăcut foarte mult şi acest lucru aş vrea să-l văd şi în Republica Moldova. Şi fiecare vine cu partea sa conceptuală, partidele sunt cu adevărat formate după concepte. Şi astfel putem avea o legislaţie cu adevărat bună. Unitatea prin diversitate este respectată”.

MARIAN CEPOI, funcţionar, Comisia Europeană: „Ce am observat eu şi mai mult e ca o lecţie pe care îmi doresc să o cunoască şi Republica Moldova este că dacă vrei să fii o ţară exemplară, care absoarbe fonduri, care implementează multe proiecte, care are rezultate palpabile, trebuie să ai o administraţie npublică foarte bună, care este foarte profesionistă. Este condusă de profesionişti şi experţi pe domeniile date”.

Au muncit mult pentru a ajunge în instituţiile europene, iar activitatea curentă este la fel de solicitantă. Îi motivează însă, faptul că pun umărul la propriu pentru funcţionarea instituţiilor blocului comunitar.

ALEXANDRINA ROBU-CEPOI, asistent parlamentar, Parlamentul European: „Pentru noi ambii este o bucurie şi un privilegiu, fiind originari dintr-o ţară care nu este încă membră a Uniunii Europene putem să muncim pentru Uniunea Europeană şi putem contribui şi noi cu picătura noastră la dezvoltarea acestui proiect frumos. Iar drumul pentru moldoveni, ca să ajungă să lucreze la instituţiile europene este foarte greu”.

MARIAN CEPOI, funcţionar, Comisia Europeană: „Poţi fi un funcţionar european care la ora 6 fix îşi închide calculatorul, să nu te ataşezi de ceea ce faci. Noi lucrăm cu pasiune, pentru că am venit încă de casă europeni convinşi şi credem în proiectul European, în valoarea adăugată şi în toate acţiunile pe care le face Uniunea Europeană”.

Cei doi se mândresc că sunt basarabeni şi abia aşteaptă ziua în care şi Republica Moldova se va integra în Uniunea Europeană.

MARIAN CEPOI, funcţionar, Comisia Europeană: „Dacă cumva vom adera la Uniunea Europeană sau vom intra în stadiul de preaderare, unde fondurile vor fi mult mai mari decât sunt acum, atunci vom avea nevoie de o administraţie publică profesionistă. Şi trebuie să învăţăm aceste lecţii de pe acum. Niciodată nu m-am simţit inferior că sunt un funcţionar român din Republica Moldova. Dimpotrivă, le spun că sunt din Republica Moldova şi sunt cetăţean al celor două ţări şi sunt român în suflet”.
Similare
RECOMANDĂRI