Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Ambasadorii Succesului. Rodica Gherasim, basarabeanca care promovează valorile româneşti în Portugalia

Asociaţia culturală "Mioriţa" din Portugalia a fost creată în urmă cu 15 ani şi şi-a câştigat popularitatea prin acţiunile de promovare a culturii româneşti în afara graniţelor. De aproape 10 ani, sufletul asociaţiei este Rodica Gherasim. Ea este dea care, an de an, în zilele de sărbătoare pentru Republica Moldova, organizează evenimente de promovare a tradiţiilor româneşti.

RODICA GHERASIM, preşedintele Asociaţiei "Mioriţa": „Sigur că este o necesitate să arătăm că şi noi avem o cultură, avem şi noi tradiţii frumoase, avem o limbă frumoasă, avem şi noi o istorie bogată. Avem un folclor vast cu care ne mândrim, avem o gastronomie extraordinară”.

Acţiunile culturale organizate de asociaţie îi ajută şi pe copiii să înveţe şi să vorbească limba română corect.

RODICA GHERASIM, preşedintele Asociaţiei "Mioriţa": „Dorim ca să nu se uite limba, pentru ca ambientul lingvistic te absoarbe. Copiii care se nasc în familiile de basarabeni puţini care vorbesc acasă. Copiii ar putea să înveţe şi o poezie, şi un dans, să ştie ceva şi din folclorul nostru autentic”.

Rodica Gherasim a muncit din greu cînd a ajuns în Portugalia, în urmă cu două decenii. Primul ei loc de muncă acolo a fost într-o brutărie.

SINCRON RODICA GHERASIM, preşedintele Asociaţiei "Mioriţa", Portugalia: „Deseori mergeam cu lacrimi în ochi, dar mirosul de pâine m-a salvat, pentru că mi-a amintit de tăticul care a lucrat în satele Moldovei, cărând pâine. Şi atunci când venea acasă, mirosea de la el a pâine proaspătă”.

Au urmat şi alte experienţe profesionale, dar împlinirea şi-a găsit-o în acţiunile de voluntariat la Asociaţia Mioriţa. Acolo a întâlnit o comunitate de basarabeni cu idealuri comune.

RODICA GHERASIM, preşedintele Asociaţiei "Mioriţa", Portugalia: „Ei au fost cei care au hotărât ca copiii lor să ştie de Moldova, să ştie de ţara bunicilor, să cânte un cântec, să colinde, să ştie ce înseamnă sărbătorile noastre creştine – Crăciunul, Paştele. Să ştie ce înseamnă un mărţişor. Părinţii au permis copiilor să vină”.  

RODICA GHERASIM, preşedintele Asociaţiei "Mioriţa", Portugalia: „Momentele când întâlnim şi petrecem artiştii noştri, poeţii noştri. Eu nu pot să vă descriu de emoţii ne înundă sufletul atunci când mergem la aeroport. Îmbrăcaţi în straie naţionale, cu colacul nostrum tradiţional, ca să întâlnim oamenii de artă din ţară. Ai impresia că zbori, că-ţi vine puţin aer de acasă”.

La iniţiativa Asociaţiei Miorita a fost organizat şi un festival al comunităţilor entice din Portugalia, care se bucură de success. La începutul anului trecut, Rodica Gherasim s-a mutat în Elveţia, iar Asociaţia şi-a extins activitatea şi acolo.

Viaţa în occident i-a oferit multe oportunităţi, dar gândul de a reveni acasă în Basarabia, nu a părăsit-o niciodată.

RODICA GHERASIM, preşedintele Asociaţiei "Mioriţa", Portugalia: „Cum zicea Grigore Vieru – Sunt ochii mării frumoşi, dar mergem după apă la izvor. Aşa şi noi – ne scăldăm picioarele în Atlantic, dar mergem să bem apă la noi acasă, din izvoarele noastre, din Carpaţi”
Similare
RECOMANDĂRI