Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

"Ambasadorii Succesului": Vă invităm să cunoaşteţi istoria actorului şi regizorului basarabean Boris Cremene

Campania „Ambasadorii Succesului” continuă cu un nou reportaj marca TVR Moldova. Vi-l prezentăm astăzi pe actorul şi regizorul basarabean Boris Cremene. A plecat din Republica Moldova acum două decenii, iar de atunci viaţa avea să-l poarte pe aproape toate continentele. A lucrat în Brazilia, Irlanda, China, iar de doi ani este în Portugalia. Nu ştie totuşi când se va întoarce acasă, dar ştie sigur că rădăcinile nu ţi le poţi strămuta niciodată.

Boris Cremene a fost 9 ani actor la Teatrul Eugene Ionesco din Chişinău şi apoi şi-a început aventura în lumea largă. Au trecut deja 20 de ani de atunci.

BORIS CREMENE, actor şi regizor: ”Am plecat în '98 din Republica Moldova, poate cea mai neagră perioadă a Republicii Moldova. Am intrat într-un impas de a mai existat la nivelul pe care mi l-am propus, plus că sunt un tată exhaustiv, fiica mea învăţa la liceu şi din moment ce nu am mai putut plăti taxele, am decis să plecăm şi asta s-a transformat într-un itinerar fără sfârşit”.

A trăit sub soarele dogorâtor al Braziliei şi în bătaia vânturilor şi ploilor irlandeze. Spiritul său aventurier nu l-a ţinut într-un loc şi a ajuns şi în China. A vizitat 44 de ţări şi a muncit în 8 dintre ele. Din 2019 stă la Lisabona, în Portugalia.

BORIS CREMENE, actor şi regizor: ”Sunt un călător irecuperabil. Sunt dornic de a mă provoca permanent pe mine, de a-mi depăşi limitele. Sunt mereu însetat de ceva nou, de ceva ce nu cunosc”.

Boris Cremene mărturiseşte că în fiecare dintre ţările pe care le-a vizitat s-a simţit bine şi a găsit ceva bun de învăţat.

BORIS CREMENE, actor şi regizor: ”De la brazilieni am preluat elemental care uneşte o ţară de emigranţi. La irlandezi am învăţat patriotismul, cât de mult îşi iubesc ţara, fiecare copac, imaş, clădire. De la chinezi am învăţat minimalismul şi faptul de a te mulţumi cu puţin, apă caldă şi un bol cu orez poate fi suficient”.

Boris Cremene nu vede mari diferenţe între Republica Moldova de acum şi cea pe care a lăsat-o în urmă acum două decenii.

BORIS CREMENE, actor şi regizor: ”Republica Moldova are o capacitate eminentă şi anume cea de a nu se schimba. S-a schimbat foarte puţin în fond, eu nu aştept schimbări la nivel vizual. Poate s-a construit, s-au făcut nişte drumuri, s-au făcut nişte troleie, dar eu aştept schimbări la nivel de gândire. Asta se va schimba odată cu schimbarea clasei politice, revederea valorilor şi atunci când legea este pusă în capul mesei şi e valabilă pentru toţi”.

Îl bucură progresele din teatrele de la Chişinău, dar recunoaşte că mai este mult de muncă.

BORIS CREMENE, actor şi regizor: ”Apa curgătoare este curată, apa care stă, mucigăieşte. Omul nu este calculator, nu poate genera idei noi tot timpul. Aş invita directorii de teatru să de-a locul celor tineri, să stea pe tuşă şi să vadă dacă îi va invita cineva”.

Se declară unionist convins şi crede ferm că unirea Republicii Moldova cu România va aduce o adevărată schimbare.

BORIS CREMENE, actor şi regizor: ”Cred că unica soluţie este să fuzionăm ministerele culturii, a educaţiei, a culturii, poate la urmă să rămână instituţiile de forţă. În fiecare an trebuie să facem paşi spre reunificare. Când vorbesc de ţară, ţara mea este România”.

Chiar dacă este departe de casă, actorul spune că nu îi este dor de mancarea tradiţională sau de vinurile basarabene. După ceva tot tânjeşte, însă.

BORIS CREMENE, actor şi regizor: ”Unicul lucru de care uneori îmi este dor este să calc iarba de acasă din curtea casei unde m-am născut. Să mă plimb pe uliţele satului, să văd şcoala unde am învăţat. Frunzele şi crengile mi le-am purtat prin toată lumea, dar rădăcinile mi-au rămas acasă”.
Similare
RECOMANDĂRI