Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:
Centenarul Marii Uniri. Declaraţia de răspuns a voluntarilor transilvăneni la manifestul ''Către popoarele mele credincioase''
n toamna anului 1918, Primul Război Mondial se apropia de final. Partenerii Germaniei - Austro-Ungaria, Imperiul Otoman şi Bulgaria - dădeau tot mai evidente semne de istovire, dificultăţile lor pe plan militar fiind amplificate de accentuarea crizelor interne cauzate de numeroase nemulţumiri populare şi, în cadrul celor două imperii multinaţionale, de lupta de emancipare a popoarelor subjugate, după cum se aminteşte în volumul ''În apărarea României Mari'' (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994).
La 26 septembrie 1918 a început ofensiva generală a forţelor aliate. În septembrie-octombrie, cercurile conducătoare de la Viena au încercat, fără succes însă, să ajungă la negocieri de pace. Monarhia Austro-Ungară, roasă de adânci contradicţii, se apropia în mod inevitabil de destrămarea ei, iar disoluţia începută mai demult avea să se accentueze în cursul lunii octombrie. Polonezii, ungurii, croaţii, slovacii, românii şi cehii refuzau să mai lupte pe front pentru o cauză care nu era a lor, iar unităţi întregi s-au predat inamicului. (''Primul Război Mondial'', autori: Zorin Zamfir, Jean Banciu; Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995), notează agerpres.ro.
În aceste condiţii, împăratul Carol I de Habsburg a încercat să facă unele concesii, publicând, la 3/16 octombrie 1918, manifestul intitulat ''Către popoarele mele credincioase''. Acesta făcea referire la reorganizarea Austro-Ungariei într-o federaţie de şase state ''independente'' (austriac, ungar, ceh, iugoslav, polonez şi ucrainean), Transilvania şi Bucovina urmând să rămână mai departe în componenţa Ungariei. Concret, manifestul adresat de împăratul Carol I la 3/16 octombrie 1918 preconiza transformarea Austriei într-un stat federativ, ''în care fiecare popor să formeze o comunitate de stat proprie, în cuprinsul teritoriului lui'', păstrând, însă, ''integritatea ţărilor Coroanei sfinte a Ungariei''. (''În apărarea României Mari'', Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994)
O declaraţie de răspuns, din aceeaşi zi, a ''Corpului voluntarilor transilvăneni şi bucovineni'' la manifestul împăratului Carol I de Habsburg a exprimat voinţa românilor de dezlipire a ţinuturilor româneşti de Austro-Ungaria şi de unire a acestora cu România.
Tot ca răspuns la manifestul împăratului Carol I, la 19 octombrie 1918 s-a dat la Iaşi ''Declaraţia Comitetului Naţional al românilor emigranţi din Austro-Ungaria'', se aminteşte şi în volumul ''Aspecte ale luptei pentru unitate naţională'' (coord. dr. Gh. Buzatu; Editura Junimea, Iaşi, 1983). ''Românii ardeleni şi bucovineni aflători pe teritoriul Regatului român, în numele nostru şi al fraţilor subjugaţi de acasă, a căror conştiinţă e siluită şi deci în imposibilitate de a se manifesta liberi, declarăm - se arăta în acest document - cele ce urmează: 1. Cerem să fie eliberaţi de sub jugul monarhiei austro-ungare şi suntem hotărâţi să luptăm prin toate mijloacele şi pe toate căile ca întreg neamul românesc să fie constituit într-un singur stat naţional şi liber (...) 2. Nu recunoaştem monarhiei austro-ungare dreptul de a se ocupa de soarta românilor din Ardeal şi Bucovina, deoarece veacuri de-a rândul ne-a ţinut în cea mai ruşinoasă robie (...). 3. Cerem ca întregul teritoriu din monarhia habsburgică revendicat de statul român, recunoscut şi garantat prin tratatul de alianţă încheiat de România cu puterile Înţelegerii să fie liberat şi unit cu patria-mamă (...)''.
Manifestul ''Către popoarele mele credincioase'' a fost o nouă încercare, sortită eşecului, de a salva existenţa Austro-Ungariei. Criza sistemului dualist, manifestată încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, atinsese acum punctul său culminant. Cehii şi slovacii, slavii de sud, italienii, românii, ca şi polonezii vor respinge categoric reforma imperială preconizată, afirmându-şi deschis hotărârea de a lupta cu toate mijloacele pentru îndeplinirea integrală a revendicărilor lor naţionale, politice şi teritoriale. (''În apărarea României Mari'', Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1994).
În aceste condiţii, împăratul Carol I de Habsburg a încercat să facă unele concesii, publicând, la 3/16 octombrie 1918, manifestul intitulat ''Către popoarele mele credincioase''. Acesta făcea referire la reorganizarea Austro-Ungariei într-o federaţie de şase state ''independente'' (austriac, ungar, ceh, iugoslav, polonez şi ucrainean), Transilvania şi Bucovina urmând să rămână mai departe în componenţa Ungariei. Concret, manifestul adresat de împăratul Carol I la 3/16 octombrie 1918 preconiza transformarea Austriei într-un stat federativ, ''în care fiecare popor să formeze o comunitate de stat proprie, în cuprinsul teritoriului lui'', păstrând, însă, ''integritatea ţărilor Coroanei sfinte a Ungariei''. (''În apărarea României Mari'', Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994)
O declaraţie de răspuns, din aceeaşi zi, a ''Corpului voluntarilor transilvăneni şi bucovineni'' la manifestul împăratului Carol I de Habsburg a exprimat voinţa românilor de dezlipire a ţinuturilor româneşti de Austro-Ungaria şi de unire a acestora cu România.
Tot ca răspuns la manifestul împăratului Carol I, la 19 octombrie 1918 s-a dat la Iaşi ''Declaraţia Comitetului Naţional al românilor emigranţi din Austro-Ungaria'', se aminteşte şi în volumul ''Aspecte ale luptei pentru unitate naţională'' (coord. dr. Gh. Buzatu; Editura Junimea, Iaşi, 1983). ''Românii ardeleni şi bucovineni aflători pe teritoriul Regatului român, în numele nostru şi al fraţilor subjugaţi de acasă, a căror conştiinţă e siluită şi deci în imposibilitate de a se manifesta liberi, declarăm - se arăta în acest document - cele ce urmează: 1. Cerem să fie eliberaţi de sub jugul monarhiei austro-ungare şi suntem hotărâţi să luptăm prin toate mijloacele şi pe toate căile ca întreg neamul românesc să fie constituit într-un singur stat naţional şi liber (...) 2. Nu recunoaştem monarhiei austro-ungare dreptul de a se ocupa de soarta românilor din Ardeal şi Bucovina, deoarece veacuri de-a rândul ne-a ţinut în cea mai ruşinoasă robie (...). 3. Cerem ca întregul teritoriu din monarhia habsburgică revendicat de statul român, recunoscut şi garantat prin tratatul de alianţă încheiat de România cu puterile Înţelegerii să fie liberat şi unit cu patria-mamă (...)''.
Manifestul ''Către popoarele mele credincioase'' a fost o nouă încercare, sortită eşecului, de a salva existenţa Austro-Ungariei. Criza sistemului dualist, manifestată încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, atinsese acum punctul său culminant. Cehii şi slovacii, slavii de sud, italienii, românii, ca şi polonezii vor respinge categoric reforma imperială preconizată, afirmându-şi deschis hotărârea de a lupta cu toate mijloacele pentru îndeplinirea integrală a revendicărilor lor naţionale, politice şi teritoriale. (''În apărarea României Mari'', Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1994).