Marşul Centenar a pornit de la Iaşi spre Prut
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Marşul Centenar a pornit de la Iaşi spre Prut

Sute de unionişti de pe ambele maluri ale Prutului care au parcurs 1200 de km participă în cadrul Marşului, printre care primarii din cadrul Ligii Aleşilor locali unionişti, oficiali din cadrul Primăriei municipiului Iasi, dar şi participanţii din cadrul lucrărilor conferinţelor Congresului Reîntregirii Neamului, potrivit InfoPrut.ro

În a doua zi a Congresului Reîntregirii Neamului, duminică, 26 august, participanţii la eveniment au semnat o declaraţie solemnă dedicată Anului Centenar.

De asemenea, s-a decis ca Anul Centenar să fie prelungit şi în 2019.

În 2018, nu s-a reuşit organizarea unui număr suficient de acţiuni pentru a marca Anul Centenar. Astfel, acţiunile concrete vor fi stipulate în cadrul următoarelor Conferinţe ale Congresului Reîntregirii Neamului din lunile octombrie şi noiembrie.

În Marşul Centenarului, oamenii de toate vârstele şi toate categoriile socio-profesionale din cele două state au străbătut succesiv 11 etape a câte cinci zile şi au înmânat sub forma unei ştafete Flacăra Unirii.

Reprezentanţii din 1.000 de localităţi ale României şi Republicii Moldova urmează să treacă Prutul pe la Podul Feroviar de la Ungheni. Ultima etapă a Marşului Centenarului va avea traseul Iaşi – Ungheni – Călăraşi – Sadova – Lozova – Căpriana – Străşeni – Chişinău.

RECOMANDĂRI