Marşul Centenarului: Flacăra Unirii a ajuns în judeţul Cluj
Sursa foto:infoprut.ro Vizualizari:

Marşul Centenarului: Flacăra Unirii a ajuns în judeţul Cluj

Este a treia zi a Marşului Centenar, iar participanţii au ieşit din judeţul Alba şi au intrat în linie dreaptă spre punctul de sosire al primei etape, în judeţul Cluj.

După ce duminică seara au aprins Flacăra Unirii în faţa Catedralei Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, zeci de manifestanţi au pornit în marş, pe jos, spre Chişinău. În această dimineaţă, aceştia au fost primiţi la Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din localitatea Dumbrava, unde au primit binecuvântarea părintelui pentru drumul făcut pentru a vesti Reunirea. „Am primit energie în acest loc din judeţul Alba considerat pe bună dreptate colţ de rai!”, au anunţat unioniştii, potrivit Infoprut.

După ce au parcurs 60 de kilometri din judeţul Alba, participanţii la marş au intrat în judeţul Cluj.

Marşul care se derulează pe parcursul a două luni se va încheia pe 1 septembrie, la Chişinău, printr-o manifestaţie stradală de mare anvergură, precizează iniţiatorii evenimentului.

RECOMANDĂRI