Scriitorul Andrei Ţurcanu: Unirea este singura noastră şansă de a ieşi din impasul în care ne aflăm
Sursa foto:Facebook/Andrei Ţurcanu Vizualizari:

Scriitorul Andrei Ţurcanu: Unirea este singura noastră şansă de a ieşi din impasul în care ne aflăm

„După 1989, aceste Declaraţii de Unire sunt cele mai importante iniţiative populare, cele mai de perspectivă. Atunci când va porni o mişcare de masă, vor veni şi politicieni care să se posteze în fruntea acestei mişcări”. Declaraţia a fost făcută de scriitorul basarabean, Andrei Ţurcanu, într-un interviu pentru Radio France International.

„Reunificarea celor două state este absolut necesară pentru că 27 de ani de independenţă au arătat că noi suntem neguvernabili. La conducere au fost diverse partide şi până la urmă s-a dovedit că fiecare partid, ajungând la guvernare, devine un mic partid comunist. Deci, este imposibil fără nişte tradiţii de stat, fără nişte tradiţii ale unei birocraţii”, spune într-un interviu pentru RFI scriitorul Andrei Ţurcanu, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova.

„Aceste declaraţii, zise simbolice, nu sunt chiar atât de simbolice pentru că ceva s-a întâmplat acolo jos, la sate. Lumea a văzut că este imposibil să mai mergem pe această cale a independenţei, care la început era o opţiune valabilă. Dar s-a văzut că am eşuat ca un stat independent şi atunci unirea, în acest caz, este singura noastră şansă de a ieşi din impasul în care ne aflăm”, opinează criticul literar.

Referindu-se la Marea Adunare Centenară, Andrei Ţurcanu spune că este sceptic în ceea ce priveşte manifestaţiile de masă. „Eu nu văd ca această acţiune din 25 martie să aibă o finalitate concretă, chiar dacă vor adopta o declaraţie de unire. Important acum este să avem un partid unionist, care să câştige 25-30 mandate în Legislativ, să creeze un grup parlamentar puternic, care să înceapă a lucra pentru unire în Parlament. Asta este calea noastră acum”, consideră Andrei Ţurcanu.
 
La 27 martie se împlinesc 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România. În Republica Moldova, peste 120 de localităţi au semnat declaraţii simbolice de unire cu România. Au început să facă acest lucru şi basarabenii din diasporă. Între timp, la Chişinău, Alianţa pentru Centenar organizează, duminică, 25 martie, Marea Adunare Centenară, considerată de către organizatori, cea mai mare manifestaţie unionistă de la independenţa Republicii Moldova. La acest eveniment sunt aşteptaţi aleşii locali care au semnat declaraţii de unire cu România, reprezentanţi ai formaţiunilor politice pro-europene şi unioniste atât din Republica Moldova, cât şi din România.
RECOMANDĂRI