Set de monede pentru colecţionare, lansat cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România
Sursa foto:Stiri Bancare Vizualizari:

Set de monede pentru colecţionare, lansat cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic un set de monede, pentru colecţionare, dedicate împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Începând cu data de 26 martie 2018, vor fi puse în circuitul numismatic trei monede (din aur, argint şi tombac cuprat) şi o monedă din alamă.

Aversul monedei din aur redă, în prim-plan, o imagine a clădirii Sfatului Ţării din Chişinău, unde, la data de 27 martie 1918, s-a votat unirea Basarabiei cu România, în plan secund, un fragment din Actul Unirii Basarabiei cu România; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală  „100 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2018”.

Aversul monedei din argint redă, în prim-plan, o imagine a clădirii Sfatului Ţării din Chişinău, unde, la data de 27 martie 1918, s-a votat unirea Basarabiei cu România, în plan secund, un fragment din Actul Unirii Basarabiei cu România; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2018”.

Aversul monedei din tombac cuprat redă, în prim-plan, o imagine a clădirii Sfatului Ţării din Chişinău, unde, la data de 27 martie 1918, s-a votat unirea Basarabiei cu România, în plan secund, un fragment din Actul Unirii Basarabiei cu România; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „1 LEU”, stema României şi anul de emisiune „2018”.

Aversul monedei din alamă redă, în prim-plan, o imagine a clădirii Sfatului Ţării din Chişinău, unde, la data de 27 martie 1918, s-a votat unirea Basarabiei cu România, în plan secund, un fragment din Actul Unirii Basarabiei cu România; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „50 BANI”, stema României şi anul de emisiune „2018”.

Reversul comun tuturor monedelor (din aur, argint, tombac cuprat şi din alamă) prezintă portretele şi numele celor trei semnatari ai Actului Unirii Basarabiei cu România: Ion Inculeţ, preşedinte al Sfatului Ţării, Pantelimon Halippa, vicepreşedinte şi Ion Buzdugan, secretar; inscripţiile ,,100 DE ANI DE LA UNIREA BASARABIEI CU ROMANIA” şi ,,27 Martie 1918”.

Monedele vor fi ambalate, separat, în capsule de metacrilat transparent. Seturile de trei monede vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul este de 200 de seturi de trei monede (din aur, argint şi tombac cuprat) şi 5.000 monede din alamă, pentru colecţionare.Preţurile de vânzare, inclusiv broşura de prezentare, sunt:
-           1.990,00 lei, exclusiv TVA, pentru setul de trei monede (din aur, argint şi tombac cuprat);
-           10,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din alamă, pentru colecţionare.

Monedele din aur, argint şi tombac cuprat şi monedele din alamă, pentru colecţionare, dedicate împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a seturilor de trei monede şi a monedelor din alamă, pentru colecţionare, dedicate împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
 
RECOMANDĂRI