Pregătiţi de spectacol. Scena Festivalului Cerbul de Aur este aproape gata!
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Pregătiţi de spectacol. Scena Festivalului Cerbul de Aur este aproape gata!

Duminică au sosit echipamentele de filmare cu care se vor face primele probe tehnice. Au ajuns în Braşov şi primii concurenţi, care încearcă deja să se acomodeze cu atmosfera din Piaţa Sfatului. Duminică seară sunt primele probe tehnice, iar de luni încep repetiţiile.

Este forfotă mare în piaţa din centrul istoric al Braşovului. Panourile video şi luminile de scenă sunt gata instalate.

Echipele montează acum podelele şi scaunele pentru public, instaleaza luminile care vor asigura spectacolul vizual din arena festivalului, în timp ce pe scenă se fac ultimele aranjamente la decor.

Organizatorii spera ca totul să fie cel puţin la fel de frumos şi de impresionant ca la ediţia de anul trecut a Cerbului de Aur.

În Piaţa Sfatului au ajuns şi primii concurenţi, care au luat deja contact cu atmosfera.

De luni încep şi repetiţiile cu concurenţii. Fanii Cerbului de Aur vor putea afla noutăţi despre ce se întâmplă în fiecare zi. De luni seara până duminică, 25 august, jurnalistul Radu Andrei Tudor vă duce direct în culisele festivalului şi vă aduce interviuri în exclusivitate. Toate acestea în cadrul emisiunii Pulsul Zilei, difuzată zilnic, de la ora 20.30.

Similare
RECOMANDĂRI