Ala Nemerenco: Aproape toată R. Moldova e sub cod verde în privinţa COVID-19. Noul val depinde de noua tulpină
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Ala Nemerenco: Aproape toată R. Moldova e sub cod verde în privinţa COVID-19. Noul val depinde de noua tulpină

Republica Moldova are o perioadă de respiro în privinţa cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV2. Ministrul Sănătăţii spune că se înregistrează zilnic puţine cazuri de infectare, totuşi, rămâne obligatorie purtarea măştii în spaţiile închise. Ala Nemerenco spune că probabilitatea izbucnirii unui nou val de infectări depinde de modul în care virusul va suferi mutaţii. Potrivit studiilor, deja există o subtulpină nouă a Omicronului, însă vestea bună este ca aceasta are un grad redus de agresivitate, notează IPN.

Şefa de la Sănătate spune că zilnic se atestă o scădere a numărului de îmbolnăviri cu COVID-19 şi o scădere a deceselor provocate de virus. Chiar şi în condiţiile unei situaţii epidemiologice îmbunătăţite, şefa de la Sănătate spune că spălarea mâinilor, păstrarea distanţei şi purtarea măştii de protecţie în spaţiile închise şi în locurile aglomerate trebuie să devină o rutină.

„Suntem acum la o gură de aer. Am atins doar 43 de cazuri la 100 de mii de locuitori, cumulativ pentru o săptămână. Ceea ce înseamnă că toată ţara a intrat în cod verde. Avem doar în 4 localităţi cod galben, dar cu cifre mici, abia trecute de limita dintre verde şi galben. Nu cunoaştem comportamentul acestui virus până la capăt. Creşterea numărului de cazuri din unele ţări se explică prin faptul că s-a renunţat rapid la restricţii, s-a renunţat la măşti. În Republica Moldova este în continuare obligativitatea purtării măştii în locurile aglomerate, transport public. Acolo unde s-a renunţat la purtarea măştii este o creştere a infecţiilor virale, a celor sezoniere. Şi la noi se observă o uşoară creştere a cazurilor de infecţii virale ”, a spus Ala Nemerenco în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

În condiţiile creşterii cazurilor de infectări în mai multe state ale lumii, Ala Nemereno nu exclude scenariul izbucnirii unui nou val de îmbolnăviri. Potrivit ministrului Sănătăţii, noile mutaţii ale Omicron ar avea un grad sporit de contagiozitate.

„Următoarea subtulpină a Omicronului este BA 2, este mai contagioasă, dar aş zice că e tot atât de inofensivă. Acum se prognozează că ar putea să apară două tipuri de subtulpini, una este deja numită în mediul ştiinţific Deltacron, care ar putea fi contagioasă ca Omicron, dar ar putea fi de o severitate medie. Iar a doua subtulpină ar putea fi Midercron, care ar avea o contagiozitate mare, dar ar fi uşoară ca şi clinică. Referitor la vaccinare în Republica Moldova s-au făcut multe, dar este foarte important cine este liderul campaniei de vaccinare, cine transmite mesajele, nu a existat o intenţie foarte serioasă din partea autorităţilor de a aduce vaccin în ţară. A fost o politică ce a descurajat total vaccinarea”, a mai spus Ala Nemerenco.

Potrivit datelor oficiale, în Republica Moldova rata de vaccinare cu o doză, în rândul populaţiei generale, este de peste 31%, iar cu schemă completă – peste 30%. Republica Moldova a recepţionat, în total, 2 923 860 de doze de vaccin. Vaccinarea împotriva COVID-19 este gratuită şi recomandată de toate instituţiile de sănătate la nivel naţional şi internaţional.

Similare
RECOMANDĂRI