Autorităţile îndeamnă cetăţenii să descarce repetat Certificatul COVID-19, după echivalarea documentului cu cel din ţările UE
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Autorităţile îndeamnă cetăţenii să descarce repetat Certificatul COVID-19, după echivalarea documentului cu cel din ţările UE

În contextul echivalării certificatului COVID, eliberat de sistemul electronic al Republicii Moldova cu cel emis în ţările Uniunii Europene, autorităţile din R. Moldova au ajustat structura codului QR conform standardelor UE. Ca urmare, toţi deţinătorii certificatelor COVID, emise de sistemul naţional până la data de 16 noiembrie 2021, trebuie să descarce documentul în mod repetat de pe pagina https://certificate-covid.gov.md pentru a obţine varianta omologată şi acceptată de autorităţile UE, inclusiv ale Republicii Moldova.

Pentru verificarea certificatelor nou descărcate, accesaţi accesând https://certificate-covid.gov.md secţiunea „Verifică certificat”,  sau oricare aplicaţie interconectată cu gateway-ul european, care centralizează cheile publice de verificare a certificatelor emise la nivelul UE. Aplicaţiile  poate fi descărcate gratuit din magazinul de aplicaţii Google Play, sau App Store pe un telefon mobil sau o tabletă. Aplicaţia permite verificarea şi validarea certificatelor digitale UE privind COVID, generate atât în Republica Moldova, cât şi în celelalte state interconectate la sistemul informatic european.

Certificatul COVID-19 cuprinde trei tipuri distincte de certificate: certificatul de vaccinare, certificatul de testare şi certificatul de recuperare.

Certificatul de vaccinare conţine tipul vaccinului şi producătorul, numărul de doze administrate, data vaccinării. Pentru uz internaţional, statele membre ale Uniunii Europene sunt obligate să accepte certificatele de vaccinare emise pentru vaccinurile care au primit autorizaţie de introducere pe piaţa UE. Totodată, ţările UE pot decide acceptarea certificatelor care atestă administrarea altor tipuri de vaccinuri, incluse în lista de urgenţă a OMS. Regulile variază de la un stat la altul, de aceea vă îndemnăm să consultaţi din timp condiţiile ţărilor în care doriţi să mergeţi . Pentru uz intern, pe teritoriul Republicii Moldova sunt valabile toate certificatele cu toate tipurile de vaccin disponibile în ţară. 

Certificatul de testare este eliberat persoanei în baza unui rezultat negativ, fie la un test RT-PCR, fie la un test rapid antigenic, inclus în lista comună stabilită în baza recomandărilor Consiliului Europei. În prezent, această listă include 138 de tipuri. Majoritatea testelor antigenice utilizate în Republica Moldova se regăsesc în această listă. Îndemnăm cetăţenii,  care doresc să efectueze un test rapid antigenic în scopul obţinerii unui certificat COVID, să anunţe reprezentanţii laboratoarelor despre acest lucru, pentru a se asigura că este realizat un test inclus în lista aprobată de UE. 

Certificatul de recuperare se eliberează, pentru o perioadă de şase luni, persoanelor care au suferit de COVID-19 şi s-au vindecat. Pentru uz internaţional, conform cerinţelor Uniunii Europene, certificatele de recuperare sunt emise în baza unui rezultat pozitiv la un test  RT-PCR. Persoanele pot descărca aceste certificate de pe platforma https://certificate-covid.gov.md de pe data de 16 noiembrie 2021.

Pentru uz intern, conform Protocolului Naţional, certificatele de recuperare se eliberează în baza unui rezultat pozitiv atât la testul RT-PCR, cât şi la un test rapid antigenic. Acest tip de certificat va putea fi descărcat de pe platforma https://certificate-covid.gov.md începând cu ziua de luni, 22 noiembrie 2021. 

Pe 15 noiembrie 2021, Comisia Europeană a aprobat decizia de a echivala certificatul COVID, eliberat de sistemul electronic al Republicii Moldova, cu cel emis în ţările Uniunii Europene. Asta înseamnă conectarea ţării noastre la sistemul UE şi acceptarea certificatului COVID conform unor condiţii egale cu certificatul digital COVID al UE. Mai multe informaţii despre Certificatul digital UE COVID pot fi găsite AICI. Precizăm că certificatul COVID facilitează libera circulaţie la nivel naţional şi internaţional, în condiţii de siguranţă pe perioada pandemiei COVID-19. Documentul poate fi descărcat gratuit şi este disponibil în limbile română/engleză. 

Pentru informaţii suplimentare, accesaţi Linia Verde a Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică la numărul: 080012300

Similare
RECOMANDĂRI