Coronavirus: 288 de decese în 24 de ore în SUA
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Coronavirus: 288 de decese în 24 de ore în SUA

Statele Unite au înregistrat 288 de noi decese legate de COVID-19 în ultimele 24 de ore, a anunţat duminică universitatea americană Johns Hopkins, scrie AFP.

Rata de infectare rămâne ridicată în Statele Unite, care luptă împotriva unei noi extinderi a bolii.

SUA sunt ţara cea mai afectată de COVID-19, cu 125.768 de decese din peste 2,5 milioane de cazuri confirmate, potrivit bilanţului prezentat duminică la orele 20.30 (luni, 00.30 GMT) pe site-ul său de universitatea cu sediul la Baltimore.

Din cauza creşterii din nou a numărului de contaminări, unele state americane au fost nevoite să facă o pauză în procesul de relaxare a măsurilor de izolare.

Guvernatorul Californiei a ordonat astfel duminică închiderea barurilor din Los Angeles şi din alte şase comitate din acest stat de pe coasta de vest, posibil nou epicentru al pandemiei în SUA.
Similare
RECOMANDĂRI