COVID-19: Europa relaxează restricţiile
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

COVID-19: Europa relaxează restricţiile

După aproape două luni de carantină, Europa începe să revină timid la viaţă. Se redeschid magazine, mlioane de angajaţi s-au întors sau se pot înntoarce la muncă în perioada următoare, în anumite state te poţi chiar întâlni cu prietenii sau poţi bea o bere la terasă. Iată câteva modele de ieşire din carantină, relatează Mediafax.

Germania – se reia campionatul de fotbal şi s-au redeschis magazinele

La nivel federal, a început să relaxeze măsurile de carantină de pe 20 aprilie. Acum, toate magazinele au permisiunea de a redeschide, cu respectarea măsurilor de igienă şi distanţare socială. Şcolile au fost parţial redeschise pentru elevii din ciclul primar şi pentru cei care au programate examene anul acesta. Ceilalţi elevi îşi vor relua cursurile treptat, în perioada următoare. Germanii pot reîncepe şi întâlnirile cu prietenii, deocamdată, doar două familii se pot vizita reciproc. De sâmbătă, 16 mai, revine şi footbalul în Germania. Reîncepe Bundesliga, pentru moment fără spectatori. Festivalurile şi evenimentele cu public numeros sunt interzise până pe 31 august.

Franţa – fără declaraţie pe propria răspundere pentru a circula între localităţi

În Hexagon au fost impuse măsuri stricte de carantină pe 17 martie, iar relaxarea începe de astăzi, 11 mai. Însă, nu pentru toată lumea relaxarea va arăta la fel. Franţa se împarte în două, cu patru zone roşii, inclusiv Parisul, în care parcurile, grădinile, şcolile gimnaziale şi liceele vor rămâne închise. Francezii nu vor mai avea nevoie de declaraţie pe propria răspundere pentru călătorii pe o rază de 100 de kilometri în jurul localităţii de reşedinţă. Orice deplasare mai lungă trebuie în continuare justificată, iar în timpul orelor de vârf, locuitorii din Paris, au nevoie de declaraţie de la angajator pentru a se deplasa. Se redeschid creşele şi şcolile primare, iar de pe 18 mai se pot redeschide şi gimnaziile. Pentru fiecare clasă a fost impusă o limită de 15 copii, iar elevii mai mari trebuie să poarte mască. Toate magazinele, cu excepţia mall-urilor, se pot redeschide, la fel şi centrele de relaxare sau cimitirele. Barurile şi restauratele rămân închise în această etapă. Sunt permise şi adunările de până în 10 persoane, vârstnicii şi persoanele vulnerabile au voie să iasă din casă, dar trebuie să dea dovadă de responsabilitate.

Irlanda – relaxare în 5 paşi şi nunţi cu puţini invitaţi pe tot parcursul verii

Autorităţile de la Dublin au impus măsuri mai dure de carantină decât cele de la Londra. De exemplu, irlandezii pot face mişcare doar pe o rază de doi kilometrii în jurul casei. De pe 18 mai, acest lucru se va schimba, pentru că începe şi aici relaxarea. Îşi vor putea relua activitatea cei care muncesc în aer liber, constructori şi grădinari. De pe 8 iunie, se pot relua vizitele între prieteni, se redeschid magazinele, cu excepţia mall-urilor, care pot redeschide abia din 29 iunie, la fel şi creşele. Nunţiele şi botezurile vor fi permise din 20 iulie, dar cu un număr redus de invitaţi, familia şi câţiva prieteni apropiaţi.

Belgia – sunt permise întâlnirile cu un grup de patru prieteni

Restricţiile sunt ridicate treptat. Belgienii au voie să primească în casele lor 4 prieteni, cu condiţa ca de fiecare dată să fie vorba de aceleaşi patru persoane, iar acestea din urmă nu au voie să se vadă şi cu alţi amici. Magazinele de materiale textile s-au redeschis de pe 4 mai, iar belgienii cu vârsta de peste 12 ani trebuie să poarte mască. De astăzi, mai multe magazine au voie să îşi reînceapă activitatea, dar cu respectarea regulilor de distanţare socială. De pe 18 mai se redeschid şi şcolile, dar într-o clasă nu pot fi mai mult de 10 elevi. Cafenele şi restaurantele au voie să îşi redeschidă porţile din 8 iunie.

Olanda – saloanele de înfrumuseţare îşi pot relua activitatea

Olanda a impus măsuri de carantină mai blânde, iar de astăzi, 11 mai, începe relaxarea pe baza unui plan în cinci paşi. În prima etapă, sunt redeschise librăriile, saloanele de înfrumuseţare şcolile primare şi anumiţi terapeuţi. A doua etapă începe pe 1 iunie, când barurile şi restaurantele îşi pot redeschide terasele şi revin în clase şi elevii de gimnaziu. 1 iulie este ziua în care se redeschid zonele de camping şi parcurile de vacanţă, cinematografele, restaurantele şi teatrele cu o capacitate de până în 100 de clienţi şi cu reguli de distanţare socială. Abia din septembrie vor fi permise evenimente mai mari cu public, sporturile de contact, vor fi redeschise saunele şi cluburile de sex.

Austria – sunt redeschise obiectivele turistice

Austia a fost una dintre primele ţări din Europa care a început relaxarea carantinei, cu magazine mici, cele de bricolaj şi parcuri care s-au redeschis de pe 14 aprilie. Au urmat, la începutul acestei luni, saloanele de înfrumuseţare, mall-urile şi magazinele mari. Sporturile, care permit distanţarea socială, precum tenis, atletism sau golf, pot fi practicate din nou. Restaurantele şi cafenele se vor redeschide în următoarele zile, iar hotelurile, grădinile zoologie, piscinele şi obiectivele turistice la sfârşitul lunii. Copii din şcolile primare s-au reîntors în clase la începutul lunii, iar restul de elevi vor reveni la cursuri la jumătatea lunii.

Danemarca – restricţii ridicate de la jumătatea lui aprilie

Danemarca este deja în a doua etapă a relaxării măsurilor de carantină, începută la jumătatea lunii trecute.Copii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 16 ani revin la cursuri în următoarele zile, la fel şi elevii care au programate anul acestea examene. De astăzi îşi reiau activitatea şi mall-urile, restaurantele şi cafenelele. Oamenii au voie să se adune în grupuri de maximum 10 persoane. Faza a treia a relaxării începe pe 8 iunie, când se redeschid muzeele, grădinile zoologice, cinema-urile, sălile de sport şi colegiile. De la începutul lui august, începe faza a patra de relaxare, îşi pot relua activitatea sălile de fitness, piscinele şi cluburile de noapte. Frontierele rămân deocamdată închise.

Spania – de astăzi, spaniolii pot bea o bere la terasă

Spania mizează pe un plan de relaxare în patru paşi, pus în aplicare de la începutul lunii, iar fiecare etapă va fi implementată la fiecare două sătămâni. Oamenii au voie să facă mai multă mişcare în aer liber şi, deja, milioane de angajaţi s-au reîntors la muncă. De astăzi, 11 mai, spaniolii pot bea o bere la terasă, dar restaurnatele şi barurile rămân închise până pe 10 iunie. De pe 26 mai se vor redeschide parţial şi şcolile, dar doar pentru elevii care au programate examene. Concertele cu 400 de persoane pot avea loc din nou, dar doar dacă participanţii respectă distanţarea socială.

Italia – slujbele religioase se pot relua de pe 18 mai

Italia, primul stat european care a impus carantină totală din cauza coronavirusui, pe 9 martie, a început relaxarea restricţiilor pe 4 mai. După două luni de izolare, italienii îşi pot vizita rudele şi îşi pot comnada un cappuccion la cafenea. De pe 18 mai, Biserica Catolică poate relua slujbele, se redeschid muzeele şi bibliotecile, iar cluburile sportive îşi pot relua antrenamentele. De pe 1 iunie îşi vor relua activitatea restaurantele şi barurile, la fel şi saloanele de înfrumuseţare.

Grecia – miza principală, redeschiderea turismului

Şi Grecia revine treptat la viaţă, după ce a reuşit să ţină epidemia sub control. Cu o populaţie de 10, 7 milioane de locuitori, are 2.710 de cazuri confirmate de coronavirus şi 151 de morţi. La începutul săptâmânii au fost redeschise plajele, oamenii au voie să petreacă mai mult timp în aer liber şi se pot ruga la biserică. Slujbele pot fi însă reluat abia din 17 mai. De astăzi se pot redeschide magazinele, copii şi studenţii se întorc la şcoală, iar facultăţile pot începe programarea examenelor din 15 iunie.  De pe 1 iunie se pot redeschide mall-urile, restaurantele şi cafenelele îşi pot redeschide terasele. Autorităţile elene speră să poată redeschide sezonul turistic de pe 1 iulie.

Similare
RECOMANDĂRI