COVID-19 România: 1.975 cazuri noi de persoane infectate şi 72 de decese, în ultimele 24 de ore
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

COVID-19 România: 1.975 cazuri noi de persoane infectate şi 72 de decese, în ultimele 24 de ore

În urma testelor efectuate la nivel naţional în ultimele 24 de ore, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.975 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, potrivit stiriletvr.ro.

Până astăzi, 7 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 745.318 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 691.377 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcţiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului Bucureşti şi al judeţelor.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 413 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 18.881 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 06.02.2021 (10:00) – 07.02.2021 (10:00) au fost raportate 72 de decese (39 bărbaţi şi 33 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad,Bacău, Bihor, Botoşani, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Harghita, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Timiş, Vrancea, Ilfov şi Bucureşti.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 decese la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 27 decese la categoria de peste 80 de ani.

68 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 2 pacienţi decedaţi nu a prezentat comorbidităţi, iar pentru 2 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.373. Dintre acestea, 966 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.581.731 de teste RT-PCR şi 160.687 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.949 de teste RT-PCR (6.383 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 5.566 la cerere) şi 3.594 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 39.701 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.254 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 58.041 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 139 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.524 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112.

Similare
RECOMANDĂRI