COVID-19 România: Record de infectări în valul cinci - peste 16 mii de cazuri noi
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

COVID-19 România: Record de infectări în valul cinci - peste 16 mii de cazuri noi

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.760 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 8.642 mai mult decât în ziua anterioară. 1.697 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 18 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.928.306 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 22.316 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.784.107 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Până astăzi, 59.327 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 17.01.2022 (10:00) – 18.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 70 decese (29 bărbaţi şi 41 femei), dintre care 5 anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Buzău, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Tulcea, Vaslui, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 70 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani , 11 la categoria de vârstă 50-59 ani, 10 la categoria de vârstă 60-69 ani, 26 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 21 la categoria de vârstă peste 80 ani.

67 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 1 pacient nu a prezentat comorbidităţi, iar pentru 2 pacienţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Din totalul de 70 de pacienţi decedaţi, 60 au fost nevaccinaţi şi 10 vaccinaţi. Pacienţii vaccinaţi aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 40-49 ani şi 70-79 ani şi prezentau comorbidităţi.

Au fost raportate 5 decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în judeţele Bacău, Călăraşi şi Gorj, în luna decembrie 2021.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 4.218, cu 191 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 487 de persoane, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 487 de pacienţi internaţi la ATI, 54 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienţilor internaţi, 348 sunt minori, 337 fiind internaţi în secţii, cu 20 mai mult decât în ziua anterioară şi 11 la ATI, cu 10 mai puţin decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 11.419.097 de teste RT-PCR şi 6.671.266 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 28.750 de teste RT-PCR (16.437 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 12.313 la cerere) şi 59.269 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 64.071 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.513 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 66.905 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 30 de persoane.

Similare
RECOMANDĂRI