Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Noua mutaţie Omicron, a coronavirusului nu poate fi depistată deocamdată nici în cel mai modern laborator din R. Moldova

Ministerul Sănătăţii anunţă că acest lucru ar putea fi posibil abia în a doua jumătate a lunii decembrie. Până atunci, specialiştii vor fi doar instruiţi. Autorităţile spun că există motive de îngrijorare, chiar dacă tulpina nu ar fi ajuns în Republica Moldova. Răspândirea este inevitabilă mai ales după ce au fost confirmate cazuri în opt ţări europene.

A trecut mai bine de o lună de când Uniunea Europeană şi OMS au donat Chişinăului un aparat de ultima generaţie pentru identificarea variantelor de coronavirusului. Specialiştii încă nu sunt pregătiţi şi probele suspecte sunt  transmise în Germania pentru analize. Autorităţile spun că cele mai frecvente cazuri sunt cele cu tulpina Delta, însă ne-am putea trezi cât de curând şi cu nouă variantă, Omicron.

ZINAIDA BEZVERHNII, secretar de stat, Ministerul Sănătăţii: „Încă facem instruire până pe 15 decembrie. Nu putem spune dacă sunt pregătiţi, important e vaccinare."

De pe 11 noiembrie şi până astăzi au fost confirmate 33 de cazuri de infectare cu noua variantă în opt ţări europene, la persoane care s-au întors din Africa de Sud. Cei infectaţi au făcut forme uşoare ale bolii sau sunt asimptomatici. Autorităţie spun că nu s-a confirmat niciun caz printre cetăţenii Republicii Moldova.

NICU POPESCU, ministrul de externe: „Nu am avut adresări din partea unor cetăţeni ai Republicii Moldova care se află în aceste ţări din Africa şi ar dori să fie evacuaţi. Avem stabilite mecanisme de interacţionare alte state care ne-ar putea ajuta în eventualitatea în care anumiţi cetăţeni R. Moldova se vor adresa şi vor solicita aceasta asistenţă.”

 Autorităţile interzic accesul pe teritoriul Republicii Moldova a cetăţenilor străini şi apatrizilor care au călătorit în ultimele 14 zile în opt ţări din Africa unde a fost depistată noua tulpină. Iar cetăţenii Republicii Moldova care vin Africa de Sud, sunt obligaţi să stea 14 zile în carantină.
Similare
RECOMANDĂRI