Oraşul cu cea mai lungă carantină din lume a relaxat restricţiile. Oamenii au strigat de la balcoane şi au claxonat pe stradă
Sursa foto:Pexels Vizualizari:

Oraşul cu cea mai lungă carantină din lume a relaxat restricţiile. Oamenii au strigat de la balcoane şi au claxonat pe stradă

Locuitorii din Melbourne s-au prezentat în număr mare în barurile, restaurantele şi saloanele de coafură locale încă de la primele ore ale dimineţii de vineri, după ce metropola australiană, oraşul cu cel mai îndelungat lockdown din lume, a relaxat o parte dintre restricţiile implementate pentru a combate pandemia de coronavirus, informează Reuters.

Melbourne, al doilea oraş ca mărime din Australia, a petrecut un număr de 262 de zile - aproape nouă luni - sub incidenţa unui regim de restricţii epidemice stricte, implementate în cadrul a şase lockdown-uri separate începând din martie 2020, în urma cărora metropola australiană a devenit oraşul cu cel mai îndelungat lockdown cumulativ din lume.

Precedentul record era deţinut de capitala Argentinei, oraşul Buenos Aires, care a rămas anul trecut în lockdown timp de 234 de zile consecutive.

În Melbourne, rezidenţii au fost văzuţi în timp ce aplaudau şi ovaţionau de la balcoanele locuinţele lor, iar conducătorii de automobile claxonau fără încetare la ora locală 23:59 joi seară, cu un minut înainte de încheierea restricţiilor care fuseseră adoptate în luna august.

Multe companii, inclusiv restaurante şi chiar saloane de coafură, s-au redeschis cu această ocazie la ore neobişnuite faţă de programele lor tradiţionale de funcţionare.

Josh Mihan, proprietarul frizeriei The Bearded Man din Melbourne, a declarat pentru Reuters că programul rezervărilor sale este aproape complet pentru luna următoare şi că îi încurajează pe clienţi să îşi facă programări pentru perioada Crăciunului.

Scene asemănătoare de bucurie au fost văzute şi în cel mai mare oraş al Australiei, Sydney, în urmă cu aproape două săptămâni, când autorităţile locale au început să relaxeze restricţiile antiepidemice, după ce rata vaccinărilor anti-COVID-19 a crescut considerabil, informează digi24.

Puţin peste 70% dintre adulţii din Australia sunt de acum vaccinaţi cu schemă completă şi mulţi dintre rezidenţi plănuiesc să călătorească din nou în străinătate pe măsură ce restricţiile adoptate la frontierele internaţionale ale ţării vor începe să fie relaxate în noiembrie.
De la 1 noiembrie, turiştii internaţionali vaccinaţi cu schemă completă care vor sosi în Sydney şi Melbourne nu vor mai trebui să stea în carantină.

Compania aeriană Qantas Airways Ltd a anunţat vineri că va accelera planurile sale privind reluarea zborurilor către mai multe destinaţii şi că va folosi avioane mai mari datorită "cererii masive".

Qantas a anunţat că va deschide şi o nouă rută de zbor între Sydney şi New Delhi la începutul lunii decembrie şi intenţionează să opereze zboruri spre Singapore, Fiji, Johannesburg, Bangkok şi Phuket.

"Este o zi minunată - Australia este pregătită să decoleze", a declarat prim-ministrul ţării, Scott Morrison, la scurt timp după anunţul făcut de compania Qantas.

O bulă turistică lipsită de carantină între Australia şi Singapore va deveni funcţională începând de luna viitoare, a precizat premierul australian, dacă un acord între cele două ţări va fi semnat, conform aşteptărilor.
 

În pofida focarelor provocate de varianta Delta a noului coronavirus în sud-estul Australiei de la sfârşitul lunii iunie, numărul infectărilor este în continuare considerabil mai mic în comparaţie cu cele din alte ţări care au populaţii comparabile. Astfel, Australia a raportat 152.000 de cazuri şi 1.590 de decese asociate COVID-19.

Statul Victoria, a cărui capitală este Melbourne, a raportat vineri 2.189 de cazuri noi de COVID-19 şi 16 decese, devenind epicentrul infectărilor cauzate de varianta Delta în Australia.

Infectările zilnice din statul New South Wales, în care se află Sydney, unde varianta Delta a fost detectată prima oară în luna iunie, au scăzut vineri la 345. Acest stat australian a înregistrat în aceeaşi zi doar cinci decese.

După ce campania de vaccinare din Australia s-a intensificat, autorităţile centrale nu mai plănuiesc să se bazeze în principal pe lockdown-uri extinse pentru a suprima răspândirea virusului.

A fost o perioadă dificilă pentru australieni, în special pentru acei rezidenţi din Melbourne care deţineau magazine şi alte companii.

După relaxarea restricţiilor, restaurantele şi cafenelele pot fi redeschise cu până la 20 de persoane în interior şi 50 de persoane în exterior - toţi clienţii trebuie să fie vaccinaţi -, iar fiecare familie poate să primească în vizită cel mult 10 persoane. Măştile sanitare rămân obligatorii.

Această relaxare va stimula economia de 1,5 trilioane de dolari a Australiei, după ce ultimul lockdown a adus-o într-o situaţie gravă, înregistrând a doua sa recesiune din ultimii doi ani.

Similare
RECOMANDĂRI