Poliţiştii de frontieră vor putea să se imunizeze anti-Covid-19 la locul de muncă. Au fost formate echipaje mobile de vaccinare
Sursa foto:border.gov.md Vizualizari:

Poliţiştii de frontieră vor putea să se imunizeze anti-Covid-19 la locul de muncă. Au fost formate echipaje mobile de vaccinare

Din data 27 august poliţiştii de frontieră vor putea să se imunizeze împotriva virusului Covid-19 chiar la locul de muncă. În acest sens, au fost formate echipaje mobile de vaccinare care pe durata minivacanţei vor ajunge în toate Sectoarele Poliţiei de Frontieră, sediile Direcţiilor regionale şi la Centrul de Excelenţă în Securitatea Frontierei.

Activitatea dată se încadrează în şirul măsurilor întreprinse pe linia intensificării procesului de vaccinare anti-Covid-19 în Poliţia de Frontieră pentru asigurarea unui mediu sănătos de activitate.

„Ideea creării acestor echipaje de vaccinare este doar pentru a încuraja colegii să se imunizeze şi să înţeleagă că, în continuare virusul prezintă un pericol pentru sănătate.  M-a impresionat noua conducere a SPF Costeşti care, doar la o săptămână diferenţă, a reuşit să ridice numărul celor vaccinaţi de la 40% la 75%. Aşa indici dacă vom prezenta, cu certitudine multe acţiuni planificate în IGPF vor prinde viaţă şi nu vom fi nevoiţi să le amânăm în contextul pandemiei. Stimaţi colegi din Centrul Medical, mai bine ca dvs. să explice şi să informeze corect despre beneficiile imunizării nu cred că o putem face noi. Vă rog să fiţi cât mai convingători şi prin exemplul vostru, fiind vaccinaţi 100%, să motivaţi şi colegii!” a menţionat şeful Poliţiei de Frontieră Rosian Vasiloi  în cadrul unei întâlniri cu lucrătorii medicali ai IGPF.

Primul echipaj mobil de vaccinare se va afla la frontiera de EST, astfel că pentru data de 27 august, echipjul va staţiona la Sectoarele Poliţiei de Frontieră:  Tudora 1, Tudora 2, Caplani, Volintiri, Olăneşti, Pervomaisc. 

În data de 28 august, echipajul mobil va ajunge la sediile Sectoarelor Poliţiei de Frontieră: Leuşeni, Frăsineşti, Sculeni, Valea Rusului, Cuhneşti.

La frontiera de nord, echipajul mobil va merge la data de 29 august, în Sectoarele Poliţiei de Frontieră: Costeşti, Cuconeştii-Noi, Lopatnic, Larga, Criva. În aceeaşi zi, un alt echipaj mobil de vaccinare va ajunge la Centru de Excelenţă şi în Sectoarele Poliţiei de Frontieră Ungheni, Valea Mare, dar şi sediul Direcţiei regionale Vest, inclusiv va staţiona şi a doua zi de 30 august curent.

Poliţiştii de frontieră din sudul R. Moldova se pot apropia în data de 30 august, la sediile Sectoarelor Poliţiei de Frontieră: Leova, Stoianovca, Goteşti, Toceni, Vulcăneşti. 

Similare
RECOMANDĂRI