Purtarea măştilor de protecţie, obligatorie în toate spaţiile publice deschise din municipiului Chişinău
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Purtarea măştilor de protecţie, obligatorie în toate spaţiile publice deschise din municipiului Chişinău

Purtarea măştilor de protecţie devine obligatorie în toate spaţiile publice deschise, pe întreg teritoriul municipiului Chişinău. De asemenea, măsura de protecţie prin acoperirea nasului şi gurii rămâne valabilă pentru spaţiile închise, inclusiv în transportul public. Aceste restricţii au fost aprobate de Comisia extraordinară de sănătate publică a municipiului Chişinău, în şedinţa de vineri, 20 noiembrie 2020.

Nerespectarea măsurilor impuse de autorităţi constituie pericol pentru sănătatea publică şi va servi drept temei pentru atragerea la răspundere contravenţională şi/sau penală a persoanelor vinovate.

Astfel, comisiile intersectoriale, în comun cu Direcţia de poliţie a municipiului Chişinău şi Centrul de Sănătate Publică Chişinău, vor efectua verificări şi controale inopinate în pieţe, magazine, centre comerciale, restaurante, săli de sport etc., în scopul documentării măsurilor de sănătate publică aplicate (termometria corectă a vizitatorilor, purtarea măştilor de protecţie, respectarea distanţei fizice, disponibilitatea dezinfectanţilor etc.).  

Primarul general, Ion Ceban, a venit cu un îndemn către locuitorii capitalei, în vederea respectării normelor anti COVID. „Pledez pentru purtarea măştilor, în spaţiul public, atât închis cât şi deschis şi voi susţine această măsură, dar sunt contra activităţii cluburilor de noapte, pe vreme de pandemie şi sunt contra acelor agenţi economici care nu întreprind măsurile necesare anti COVID", a declarat edilul.

În context, administraţia publică locală va organiza consultări cu reprezentanţii HoReCa din capitală, în scopul aprobării deciziilor raţionale, în contextul creşterii ratei de infectare a populaţiei cu coronavirus.

De asemenea, CESPMC recomandă instituţiilor publice municipale şi celor de drept privat să implementeze un orar gradual de muncă pentru angajaţi, cu începerea programului de la 7:00, 7:30, 8:00, 8:30 şi 9:00.

Autorităţile administraţiei publice locale din municipiul Chişinău, toate persoanele juridice de drept public şi de drept privat, care activează pe teritoriul administrat, locuitorii municipiului, inclusiv ai localităţilor suburbane, alte persoane fizice, aflate pe teritoriul municipiului Chişinău, se vor conforma respectării stricte a măsurilor de sănătate publică, pentru combaterea infecţiei COVID-19. 

Similare
RECOMANDĂRI