Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Restricţiile anti COVID-19 ar putea fi anulate. Precizările autorităţilor de la Chişinău

Autorităţile din Republica Moldova sunt gata să anuleze de săptămâna viitoare toate restricţiile anticovid. Potrivit ministerului Sănătăţii, o decizie în acest sens va fi luată în funcţie de situaţia epidemiologică ce se va înregistra înainte de data de 15 martie, când va expira starea de urgenţă.

Până atunci, rămân în vigoare toate măsurile instituite anterior de Comisia Naţională Extraordinară pentru Sănătate Publică. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 226 de noi cazuri de COVID-19, iar 6 persoane au murit din cauza complicaţiilor provocate de noul coronavirus.

Reamintim că de astăzi, în România au fost eliminate toate restricţiile anticovid. Cetăţenii nu mai sunt obligaţi să poarte masca de protecţie, se pot organiza mitinguri, concerte şi alte tipuri de acţinui indiferent de numărul de participanţi. Iar la intrarea pe teritoriul României nu mai trebuie prezentat certificatul de vaccinare anti COVID-19.
 
Similare
RECOMANDĂRI