Ucraina permite tuturor doritorilor a treia doză de vaccin anti-COVID-19
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Ucraina permite tuturor doritorilor a treia doză de vaccin anti-COVID-19

Ministrul Sănătăţii al Ucrainei, Viktor Leaşko, a semnat un ordin prin care se introduce a treia doză de vaccin anti-COVID-19 pentru toate persoanele vaccinate cu vârsta de peste 18 ani, indiferent de vaccinul primit.

Potrivit acestuia, doza ar trebui să crească eficacitatea vaccinului şi să ofere o protecţie mai bună împotriva noii tulpini de coronavirus „Omicron”, relatează  bucpress.eu.

Perioada de administrare recomandată este de la 6 până la 9 luni de la data primirii celei de-a doua vaccinări împotriva COVID-19.

Pentru dozele de rapel se vor administra vaccinurile ARNm - Moderna sau Comirnaty de la Pfizer.

Cei care au primit CoronaVac li se recomandă, de asemenea, să primească o doză de rapel de vaccin Pfizer.

 „Persoanele cu sistemul imunitar slăbit vor putea primi, de asemenea, o doză de rapel, perioada optimă de administrare fiind de la 3 până la 6 luni”, a scris Ministrul Sănătăţii al Ucrainei, Viktor Leaşko.

Similare
RECOMANDĂRI