VIDEO. COVID-19, detectat în carne congelată importată de China
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

VIDEO. COVID-19, detectat în carne congelată importată de China

Chinezii anunţă că au găsit urme de virus SARS-COV-2 pe carnea de vită importată, dar şi pe ambalajele în care aceasta a fost livrată din Brazilia, Noua Zeelandă şi Bolivia, potrivit stiriletvr.ro.

Produsele congelate au intrat în ţară printr-un port din Shanghai, unde s-au făcut imediat verificări. Peste 7.500 de persoane care ar fi putut avea contact cu produsele contaminate au fost testate, iar rezultatele au fost negative.

Chinezii au găsit şi săptămâna trecută, în alte oraşe din întreaga ţară, urme de COVID pe ambalajul creveţilor din Arabia Saudită şi pe loturi de carne din Argentina.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune că riscul ca o persoană să se infecteze din alimente congelate este scăzut, dar China a emis numeroase avertismente, declanşând interdicţii pentru importarea anumitor produse. China este cel mai mare cumpărător de carne de vită din lume, iar Brazilia şi Argentina sunt cei mai mari furnizori.
 

Similare
RECOMANDĂRI