VIDEO. COVID-19: Noi măsuri de siguranţă sanitară în Italia, Germania, Ungaria şi Danemarca
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

VIDEO. COVID-19: Noi măsuri de siguranţă sanitară în Italia, Germania, Ungaria şi Danemarca

COVID-19 obligă ţările europene să ia noi măsuri dure de siguranţă sanitară. Este cazul, în special, al Italiei, Franţei şi Germaniei. Guvernul de la Roma a decis noi restricţii care intră în vigoare de mâine şi vor fi menţinute timp de o lună, potrivit stiriletvr.ro.

Italia a fost împărţită în trei zone de risc în funcţie de numărul infectărilor şi de gradul de ocupare a spitalelor. A fost introdusă interdicţia de deplasare pe timpul nopţii, între 10 seara şi 5 dimineaţa, cu excepţia drumului la serviciu, pentru motive medicale sau situaţii de urgenţă. Muzeele şi expoziţiile se închid. Centrele comerciale se vor închide în weekend, iar capacitatea transportului în comun va fi redusă la 50%. Elevii de liceu vor învăţa de acasă, doar cei din şcoala primară vor fi prezenţi fizic în clase. În zonele roşii, cu riscul cel mai mare, majoritatea magazinelor, barurile şi restaurantele vor fi închise. Patronii de restaurante sunt îngroziţi.

Germania a intrat şi ea în a doua etapă de restricţii pentru o lună. barurile şi restaurantele vor fi închise.

Germania trebuie să tragă frâna de mână pentru a ţine pandemia sub control, a spus ministrul Sănătăţii, Jens Spahn.

În Danemarca, 12 membri ai guvernului, inclusiv primul ministru, au intrat în izolare în aşteptarea rezultatelor testelor pentru COVID-19. Autorităţile au decis sacrificarea tuturor nurcilor din ferme de teama ca SARS-CoV-2 ar putea suferi mutaţii grave.

Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, care este în vizită în Thailanda, s-a infectat cu SARS-CoV-2. El este, însă, asimptomatic. Ungaria va închide sălile de spectacol şi va impune restricţii de deplasare pe timpul nopţii. Pentru moment, restaurantele, magazinele şi şcolile vor rămâne deschise.

 

Similare
RECOMANDĂRI