Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

7 ianuarie, sărbătoarea Sfântului Ioan, Iordănitul şi Spargerea Crăciunului

Credincioşii de pretutindeni îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan, una dintre figurile cele mai importante din istoria creştinismului şi a islamismului. În 7 ianuarie, tradiţia populară este ziua Iordănitului şi a Spargerii Crăciunului.

Biserica Creştină îl cinsteşte pe Ioan Botezătorul ca pe cel mai mare dintre sfinţi, după Fecioara Maria. În calendarul creştin, îi sunt închinate şase sărbători pe an: Zămislirea lui - 23 septembrie, Naşterea - 24 iunie, Soborul lui - 7 ianuarie, Tăierea Capului - 29 august, Prima şi A doua aflare a capului - 24 februarie şi A treia aflare a capului - 25 mai.

Sfântul simbolizează puritate, întoarcerea la pioşenie, curăţenie spirituală şi divinitate. Principala sa acţiune, botezul, este etapa purificatoare şi de trecere la Creştinism si este împlinită pruncilor atât de Biserica Catolică, cât şi de cea Ortodoxă.

Ioan este un nume iudaic, Iohanan fiind o prescurtare din Iehohanan, şi înseamnă "Dumnezeu s-a milostivit".

Viaţa Sfântului Ioan Botezatorul

În zilele lui Irod, împăratul Iudeii, preotul Zaharia din satul Ein Karem de lângă Ierusalim a fost anunţat de un înger că rugăciunile i-au fost ascultate şi că soţia lui va avea un fiu pe care îl vor numi Ioan. Începând cu vestirea naşterii sale şi până în ultimele clipe ale vieţii, Sfântul Ioan a arătat lumii întregi menirea sa divină.

Ioan a fost prooroc şi înainte mergător al Mântuitorului Iisus, a trăit, a predicat şi a mărturisit vorbind lumii despre schimbarea vieţii şi întoarcerea la Dumnezeu pentru a primi o viaţă nouă. Predicile sale erau încheiate prin botezul celor care îşi doreau să meargă pe calea Sfântă, el însuşi spunând: ''Eu vă botez cu apă spre pocăinţă, Mesia vă botează cu Duh Sfânt şi cu foc, spre mântuire''.

Ioan Botezătorul este cel care, botezându-L pe Iisus în Iordan, a descoperit cel dintâi lumii că Acesta este Mesia, venit să ne cureţe, să ne sfinţească, să ne primenească viaţa.

Evangheliile relatează că, la botezul lui Iisus, Duhul Sfânt s-a pogorât asupra Mântuitorului sub forma unui porumbel şi atunci Ioan Botezătorul l-a recunoscut pe Iisus ca fiind mielul lui Dumnezeu care va ridica păcatul lumii.

Isus Însuşi l-a cinstit pe Sfântul Ioan vorbind despre el ca de un adevărat prooroc zicând: ''dintre cei născuţi din femeie, nu s-a sculat unul mai mare decât Ioan Botezătorul''.

În lupta lui pentru trezirea sufletelor, Sfântul Botezător s-a întâlnit cu păcatul regelui Irod care trăia cu soţia fratelui sau. Irodiada, care îl duşmănea pe Ioan din cauza vorbelor sale prin care osândea concubinajul lor, îi cerea neîncetat regelui să-l ucidă. Şi aşa Ioan Botezătorul a fost întemniţat în beciurile palatului.

După praznicul dat în ziua naşterii lui Irod, la care a dansat şi Salomeea, fiica Irodiadei din prima căsătorie, regelui i-a plăcut atît de mult dansul încât a promis să-i îndeplinească orice dorinţă. Îndemnată de Irodiada, Salomeea i-a cerut regelui în dar capul marelui prooroc Ioan Botezătorul pe o tipsie.

După moartea lui Ioan, se crede că trupul său ar fi fost dus de susţinătorii lui şi îngropat în Sevastia, din Cisiordania de azi.

O altă ipoteză este aceea că împăratul roman anti creştin Julianus Apostata (360-363) ar fi ars rămăşiţele lui Ioan Botezătorul, împrăştiindu-i cenuşa.

Capul ar fi fost salvat însă şi dus pe rând la Alexandria, la Constantinopol şi apoi în provincia Poitou din Franţa, de către regele Pippin III (715-768).

Din trupul lui Ioan Botezătorul ar mai fi rămas nearse şi un braţ şi un deget.

Tot în 7 ianuarie este prăznuită şi Aducerea preacinstitei sale mâini la Constantinopol, un fapt care s-ar fi întâmplat astfel: Sfântul Evanghelist Luca, ajuns în cetatea Sevastiei unde se spune că fusese îngropat trupul înaintemergătorului, a luat de acolo mâna lui dreaptă a şi a adus-o în cetatea Antiohia, unde prin ea s-au săvârşit multe minuni.
 

Una dintre minunile povestite este legată de balaurul care îşi avea cuibul în preajma cetăţii Antiohiei. Locuitorii păgâni îl socoteau pe balaur a fi Dumnezeu şi-l cinsteau cu jertfa unui om. Venise şi rândul unuia dintre creştini să dea pe fiica sa balaurului şi tatăl fetei s-a rugat lui Dumnezeu şi sfântului Ioan Botezătorul să i se izbăvească fiica de moarte. În timp ce se închina şi săruta mâna Sfântului Ioan, el a rupt pe ascuns cu dinţii degetul cel mare al sfântului şi a ieşit din biserică. Când a sosit ziua de jertfă a fetei şi era adunat tot poporul, tatăl s-a apropiat de balaurul care căsca gura şi aştepta jertfa şi i-a aruncat în gâtlej sfântul deget, iar balaurul a murit. Tatăl s-a întors acasă cu fiica sa şi a povestit minunea izbăvirii fetei şi poporul a mulţumit lui Dumnezeu şi Sfântului Ioan zidind o biserica mare închinată Sfântului.

Se mai spune că, la praznicul Înălţării Sfintei Cruci, arhiereul înălţa şi această cinstită mână a Botezatorului şi dacă se desfăceau degetele însemna belşug de roade, iar dacă se strângeau era semn de lipsă şi nerodire. Pentru aceasta, mulţi împăraţi, dar mai ales împăraţii Constantin şi Romano, Porfirogeneţii, care au împărăţit în anii 912-959, doreau să dobândească cinstita mână, pentru a nu ajunge în mâinile păgânilor.

În vremea lor s-a făcut mutarea mâinii Sfânbtului Ioan de la Biserica Antiohiei la Constantinopol, unde a fost depusă în Biserica Maicii Domnului Peribleptos.

Dupa căderea Constantinopolului (1453), mâna Sfântului Ioan Botezătorul şi alte odoare au fost confiscate de turci şi păstrate în trezoreria imperială otomană.

În 1484, mâna Sfântului Ioan a fost trimisă Ordinului Ospitalierilor din Rodos, de către sultanul Baiazid al II-lea, pentru a le câştiga bunăvoinţa, iar aceştia au dus-o apoi în Malta unde şi-au stabilit sediul, în 1530, ca Ordin al Cavalerilor de Malta.

Din 1799, moaştele au aparţinut ţarilor ruşi, iar în 1917, pentru a le feri de furia anticreştină a bolşevicilor, au fost scoase din ţară de Maria Fiodorovna. Din acel moment, mâna dreaptă a lui Ioan Botezătorul a fost păstrată pe rând în Germania şi Iugoslavi, iar în prezent se află în biserica Mănăstirii Cetinje din Muntenegru.

Totuşi, o parte din mâna Sfântului Ioan a revenit în mâinile otomanilor spre sfârşitul secolului XVI şi se păstrează în prezent în Palatul Topkapî din Istanbul.

În Coran, Sfântul Ioan Botezătorul este numit Yahya, profetul care îl precede pe ‘Isa (Iisus).

Părticele din mâna dreaptă a Sfântului Ioan se mai află la mănăstirea coptă Sfântul Macarie cel Mare din Sketis, Egipt, şi la Mănăstirea Dionisiu de la Muntele Athos, unde la Bobotează, când se face aghiazmă, în loc de Sfânta Cruce, părinţii de la Muntele Athos iau mâna Sfântului Ioan şi o bagă în apă de izvor. Minunea nu întârzie să apară: mâna Sfântului se deschide singură şi iar se închide de trei ori, de va fi pace şi belşug în Grecia.

Obiceiuri şi tradiţii populare de Sfântul Ioan

Ziua şi noaptea de Sfântul Ion era prilej de mare petrecere pentru  femeile măritate.  Se adunau la o gazdă, unde aduceau mâncare, ouă, făină, carne şi băutură, şi după ce mâncau şi beau din belşug, spunând că se iordănesc, femeile cântau, chiuiau şi jucau toată noaptea.

Dimineaţa, femeile ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care le apăreau în cale şi-i duceau cu forţa la râu sau la lac, ameninţând că-i aruncă în apă dacă nu se răscumpăra cu un dar, de obicei o vadră de vin.

În această zi, numită şi Ţonţoroiul femeilor, excesele de băutură şi petrecerile nu supărau pe nimeni. Femeile se considerau mai tari decât bărbaţii şi cu mai multe drepturi şi nu le era teamă să lipsească de acasă, să chefuiască sau să se distreze, fără să dea socoteală nimănui.

În unele sate şi tinerele neveste erau chemate la petrecerea femeilor căsătorite printr-un ritual special care cuprindea, printre altele, udatul lor cu apă la râu, lac sau fântână. Obiceiul a fost consemnat până la începutul secolului XX, în zonele Buzău, Brăila, Constanţa, Ialomiţa sau Tulcea. Obiceiul aminteşte de anticele petreceri dionisiace.

În multe sate din Maramureş, există încă obiceiul Vergelului sau spargerea Crăciunului.

Fetele de măritat pregătesc coşuri cu băutură şi mâncare, iar feciorii plătesc muzicanţii şi duc fetele în curtea unei gazde unde se ţine Vergelul.

Se cântă şi se dansează, iar în horă intră şi fetele care se vor mărita în acest an şi se formează viitoarele cupluri, toată petrecerea încheindu-se cu un ospăţ comun, care sparge perioada sărbătorilor.

sursa: crestinortodox.ro

Similare
RECOMANDĂRI