A fost lansat proiectul "Cahul – Capitala Tineretului 2018"
Sursa foto:dincahul.md Vizualizari:

A fost lansat proiectul "Cahul – Capitala Tineretului 2018"

Proiectul "Cahul – Capitala Tineretului 2018”a fost lansate joi, 22 februarie, în Piaţa Independenţei din Cahul. La eveniment au participat reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cerecetării, ai administraţiei publice locale, ai organizaţiilor de tineret din ţară şi de peste hotare.

Potrivit autorităţilor, noul statut va aduce o mai mare vizibilitate pentru minicipiul Cahul, dar şi noi angajamente. Municipiul Cahul a fost desemnat Capitala Tineretului 2018, pe 12 august 2017, în cadrul evenimentului Ziua Internaţională a Tineretului, marcat la Varniţa.

Programul "Capitala Tineretului" reprezintă o iniţiativă preluată din experienţa Forumului European de Tineret şi presupune selectarea unei localităţi din Republica Moldova, în cadrul căreia, pe parcursul unui an, sunt concentrate activităţile de tineret ale Autorităţii Publice Locale, ONG-uri regionale şi naţionale, organizaţiilor internaţionale, precum şi ale Autorităţilor Publice Centrale.

Programul are misiunea să asigure crearea oportunităţilor de dezvoltare multilaterală a tinerilor în vederea participării active a acestora în viaţa economică, socială şi culturală a ţării, dar şi dezvoltarea localităţilor prin implicarea tinerilor. Proiectul "Capitala Tineretului" se află la cea de-a VIII-a ediţie. Anterior acest statut a fost deţinut de oraşele: Ungheni – 2011, Cahul – 2012, Ialoveni – 2013, Soroca – 2014, Sângerei – 2015, Ialoveni – 2016, Varniţa –2017.

Ediţia 2018 a proiectului presupune realizarea a peste 25 de activităţi pentru tineret şi este organizat cu sprijinul financiar al Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.
Similare
RECOMANDĂRI