Activităţi dedicate culturii şi civilizaţiei japoneze, organizate la Chişinău şi la Cahul
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Activităţi dedicate culturii şi civilizaţiei japoneze, organizate la Chişinău şi la Cahul

Mai multe activităţi dedicate culturii şi civilizaţiei japoneze, cu genericul: „Japonia – Ţara Soarelui Răsare” vor fi organizate de Ambasada Japoniei în Republica Moldova, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, în parteneriat cu Biblioteca Naţională.

La Chişinău, activităţile sunt planificate pentru ziua de marţi, 19 iunie, în cadrul Bibliotecii Naţionale, începând cu ora 11.00. Va fi vernisată expoziţia-eveniment „Japonia – ţară a culturii şi civilizaţiei în culorile primăverii” şi expoziţia de aranjamente florale în stil japonez „Ikebana – artă încărcată de simboluri”. De asemenea, va avea loc un recital de haikuuri (poezie japoneză) şi o conferinţă cu genericul: „Biblioteci şi bibliotecari. Experienţe de interes pentru Republica Moldova”.

Aceleaşi evenimente vor fi organizate şi la Cahul, pe 20 iunie, începând cu ora 12.00, la Biblioteca publică raională „Andrei Ciurunga”, scrie IPN.
Similare
RECOMANDĂRI