Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Actorii Teatrului „M. Eminescu” din Botoşani au jucat la Bălţi piesa „Bani din cer”

Sala Teatrului Vasile Alecsandri din Bălţi a fost neîncăpătoare aseară. Actorii Teatrului Mihai Eminescu din Botoşani au jucat, în premieră pentru publicul basarabean, comedia „Bani din cer”.

Trupa de la Botoşani nu a ales întâmplător pentru turneul din Bălţi comedia „Bani din Cer”. Regia artistică şi coloana sonoră sunt semnate de regizorul basarabean Alexandru Vasilache.
 
„Am venit cu o poveste trepidanta, dar mai ales am venit cu limba romana pe care vreau sa cred ca publicul o va savura. Este un spectacol cu ritm, intamplari de senzatie, dar de pretuit este limba romana”, spune Traian Apetrei, director general, Teatrul „M. Eminescu”, Botoşani, România.
 
„Noi ne bucuram cand avem parte de asemenea colaborari pentru ca este un schimb de experienta. Arta teatrului se fură”, spune Slavian Vlad, director, Teatrul „V. Alecsandri”, Bălţi.
 
Publicul de la Bălţi a savurat din plin măiestria actorilor de peste Prut. Spectatorii recunosc că şi-ar dori ca trupele de teatru din România să vină mai des la Bălţi.
 
„A fost extraordinar. am mai fost la teatru dar acum a fost excelent. nu am cuvinte!”
 
„Am venit cu draga inima. Invit toata lumea sa vina la spectacol. Invata a si cartea, oameni buni, veniti la teatru.”
 
La rândul lor, actorii din Botoşani spun că vor reveni cu drag, ori de câte ori vor fi invitaţi, pentru că au rămas plăcut surprinşi de publicul din Bălţi.
 
„E prima data cand eu joc aici. Stiam ca este o sala frumoasa, mare , dar nu mi-am inchipuit chiar asa mare si frumos”, spune Sorin Ciofu, actor, Teatrul „M. Eminescu”, Botoşani, România.
 
„Un public absolut radiant, evident este unul care-si doreste sa auda l romana, vorbita acasa si e un fior care s-a transmis de la noi la public, de la public la noi. Aplauze cum nu am mai primit in alta parte”, a declarat Lorena Petronela Chiribuţă, actriţă, Teatrul „M. Eminescu”, Botoşani, România
 
Turneul la Bălţi a trupei de actori din Botoşani a avut loc cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului dar şi a aniversării Unirii Basarabiei cu România din 1918.
 
Similare
RECOMANDĂRI