Actriţa Dana Ciobanu, prezentatoare TVR MOLDOVA, a obţinut premiul pentru cel mai bun rol feminin
Vizualizari:

Actriţa Dana Ciobanu, prezentatoare TVR MOLDOVA, a obţinut premiul pentru cel mai bun rol feminin

Cei mai buni actori şi cele mai bune spectacole ale anului 2018 au fost premiate în cadrul ceremoniei festive a Galei premiilor UNITEM, ediţia a XVII-a, organizate luni, 26 martie. Astfel, cel mai bun spectacol dramatic a fost selectat „Colecţionarul”, jucat la Teatrul Geneza Art. Premiul pentru cel mai bun rol feminin a mers către Dana Ciobanu, de la Teatrul Geneza Art, iar pentru cea mai bună lucrare regizorală a fost apreciat Vitalie Drucec.

Potrivit IPN, au fost acordate două premii de excelenţă. Unul lui Valeriu Cazacu, actor la Teatrul „I. L. Caragiale”, şi altul lui Emil Boroghina, actor şi director al Festivalului Internaţional „Shakespeare”, din Craiova, România. Premiul special al juriului a fost acordat spectacolului „Дорогая Памела” jucat de către actorii Teatrului „D. Tanasoglu” din Ceadîr Lunga. Premiul pentru cea mai bună scenografie a fost acordat lui Iurie Matei, Teatrul „Mihai Eminescu”.

Premiul pentru cel mai bun rol feminin a mers către Dana Ciobanu, de la Teatrul Geneza Art. Rodica Ciobanu, de la Teatrul „B. P. Hasdeu” din Cahul, a primit premiul Cel mai bun rol secundar feminin. Premiul special pentru creaţie în teatrul liric a mers către Vladimir Zaklikovski, solist al Teatrului de Operă şi Balet (TNOB) „Maria Bieşu”. Spectacolul „Harap Alb” al Teatrului „Guguţă” a primit premiul Cel mai bun spectacol pentru copiii. Premiul Cel mai bun rol în teatrul de păpuşi a fost oferit lui Valentin Zuza, tot de la Teatrul „Guguţă”.

Premiul Cel mai bun rol masculin a fost acordat lui Alexandru Pleşca de la Teatrul „M. Eminescu” şi lui Serghei Vokulovskii, de la Teatrul „N. Aroneţkaia” din Tiraspol. Ghenadie Gâlcă de la Teatrul „M. Eminescu” a primit premiul Cel mai bun rol secundar masculin. Olga Bâzina de la Teatrul „N. Aroneţkaia” din Tiraspol s-a învrednicit de premiul pentru Cele mai bune costume teatrale. Premiul Cea mai bună coregrafie şi expresie corporală a fost acordat lui Lilian Carauş şi Marianei Drozdova de la Teatrul „A. P. Cehov”. Liviu Ştirbu s-a ales cu premiul Ceea mai bună creaţie muzicală la Teatrul „Ginta Latină”.

Premiile preşedintelui UNITEM au mers – Pentru cronică TV la Victor Burla, artist de orchestră la TNOB „Maria Bieşi” şi către Lidia Popodneac, redactor TV. Pentru actorie premiile preşedintelui UNITEM au fost acordate Irinei Boiarchin, actriţă la Teatrul „Licurici” şi lui Arcel Ioseliani, actor la Teatrul „A. P. Cehov”. Premiul preşedintelui UNITEM pentru management a mers către Marinela Ţepuş, director al Teatrului „Nottara”, din Bucureşti, România şi către Eugeniu Matcovschi, actor la Teatrul „I. L. Caragiale”.

Premiul „Nadejda Aroneţkaia” a fost acordat Angelei Ciobanu, actriţă la Teatrul „M. Eminescu”. De premiul „Nelly Cameneva” s-a învrednicit Alla Tuz-Haret, actriţă la Teatrul „A. P. Cehov”. Iulia Şumanschi, actriţă la Teatrul „V. Alexandri” din Bălţi a primit premiul „Anatol Pânzaru”. De premiul „Ion-Sandri Şcurea” s-au învrednicit Nicu Ţărnă, actor la Teatrul „Ginta Latină” şi Rodica Zbârciog, actriţă la Teatrul „B. P. Hasdeu” din Cahul.

Arcadie Răcilă, actor la Teatrul „I. L. Caragiale” a primit premiul „Constantin Constantinov”. Directorului Teatrului „Luceafărul” Boris Focşa şi spectacolului „Crăiasa Zăpezilor”, jucat pe scena Teatrului „A. P. Cehov” le-au fost acordate premiul „Veniamin Apostol”. Premiul „Victor Ciutac” a mers către Teatrul „N. Aroneţkaia” din Tiraspol. Premiul „Pavel Proca” a fost acordat lui Constantin Stavrat, actor la Teatrul „Vasile Alexandri” din Bălţi şi spectacolului „Capra cu trei iezi”, jucat de către actorii Teatrului „Licurici”.

Spectacolului „Autobuzul” jucat la Teatrul „S Uliţî Roz” i-a fost decernat premiul „Eugenia Todoraşcu”. Actorul Teatrului „A.P. Cehov” Valeriu Braga a primit premiul „Petru Baracci”. Doina Nimijan, actriţă la Teatrul „Licurici” a primit premiul „Titus Jucov”. Premiul „Eugeniu Ureche” a mers către Ioan Paulencu, solist la TNOB „Maria Bieşu”. Academicianul Mihai Cimpoi a primit premiul „Leonid Cemortan”, iar directorul Teatrului „Luceafărul” Boris Focşa – premiul „Alexandru Fedico”.

Premiul concursului de dramaturgie a fost câştigat de poeta Irina Nechit. Oamenii din culisele teatrelor au fost selectaţi: Valentina Colosenco, machioză la TNOB „Maria Bieşu”, Angela Gherman, şef secţie recuzită din cadrul Teatrului „V. Alecsandri” din Bălţi şi Tatiana Macovenco, de la Teatrul „Licurici”.
Similare
RECOMANDĂRI