Braşovul a intrat în Cartea Recordurilor. Cel mai mare lanţ de oameni care citesc a fost înregistrat în Piaţa Sfatului
Sursa foto:bizbrasov.ro Vizualizari:

Braşovul a intrat în Cartea Recordurilor. Cel mai mare lanţ de oameni care citesc a fost înregistrat în Piaţa Sfatului

Peste 3.000 de persoane au participat duminică, în Piaţa Sfatului din Braşov, la cel mai mare lanţ de oameni care citesc, depăşind astfel numărul actual de 3.071 înregistrat în India în anul 2015 şi intrat în Cartea Recordurilor.

Evenimentul a început la ora 12:30, iar numărul de 3.072 de persoane a fost înregistrat puţin peste ora 19:30, scrie Agerpres.

Persoana cu numărul 3.072 este Daniela Stroie, o tânără din Predeal, care a precizat că toţi cei care au participat la eveniment au un merit, nu doar ea.

Oamenii care s-au prezentat pentru a participa la evenimentul din Piaţa Sfatului au stat la un rând impresionan. După două ore de la începerea manifestării rândul de oameni s-a micşorat, dar nu s-a întrerupt până la final.

Lanţul de oameni a citit câte o frază din romanul ''Desculţ'' de Zaharia Stancu.

Au participat peste 400 de studenţi, cadre didactice, comandanţi de subunităţi de la Academia de Aviaţie ''Henri Coandă'', partenerul principal al manifestării, sportivi de la Clubul ''Corona'' Braşov, elevi din Braşov, Botoşani, Buzău, Bacău sau Iaşi, reprezentanţi din toată ţara ai unei firme cu sediul în Braşov.

Evenimentul desfăşurat duminică în Piaţa Sfatului a fost dedicat atât Centenarului Marii Uniri, cât şi Zilei Internaţionale a Cărţii. 
Similare
RECOMANDĂRI