Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Casa-muzeu din localitatea Jeloboc, Orhei, găzduieşte o colecţie de obiecte casnice, adunate de un meşter popular

Într-o localitate din centrul Republicii Moldova, tradiţiile şi istoria sunt păstrate cu sfinţenie. În casa Ninei Grăjdian, o femeie din raionul Orhei, poţi surprinde diverse obiecte casnice, unele dintre ele ajungând si la o vechime de peste 100 de ani.

Basarabeanca găzduieşte o colecţie impresionantă de exponate, provenind din secolul al 19-lea şi până astăzi. De mai bine de cinci decenii, a adunat cu grijă obiecte care poartă o greutate istorică, astfel că, în prezent, colecţia asigură un salt în trecut oricărui drumeţ care-i trece pragul casei. Eroina spune că această capsulă istorică cuprinde toată viaţa ei.
 
„Rochia de mireasă mi-a dat o verişoara de a mea de la fiica ei, din anii 70 şi peteala. Coroniţa e a mea. Aşa am fost aranjată şi eu mireasă, exact cum este aici. Verişoara a zis că a dat un buhăi pentru rochia asta”, spune colecţionara Nina Grăjdian.
 
Pe lângă o vechime şi o însemnătate aparte, fiecare exponat are şi povestea lui.
 
„Noi am crescut şi încă copii noştri şi-au înfăşat copiii pe vremuri. Cu aşa legănuţ se legăna, el are 100 de ani”, menţionează Nina Grăjdian.
 
Promotoare a istoriei şi tradiţiilor româneşti, Nina Grăjdian este şi meşter popular, care coase cu dragoste porturi naţionale pentru familia sa.
 
Piesele expuse prezintă unele dintre activităţile cotidiene ale strămoşilor.

Tot aici, am surprins şi un fier de călcat care datează din anul 1910.
 
Unul dintre cele mai vechi exponate este o oală care îşi are locul său aparte în acest muzeu, spune proprietara, pentru că a salvat mai multe vieţi din chinurile foametei.
 
Colecţia presupune mai mult de două sute de piese, adunate şi cu susţinerea nepoatelor femeii.
 
Nina Grăjdian spune că istoria trebuie citită şi relatată. De cele mai multe ori, casa de la marginea satului Jeloboc se transformă într-un loc de poveste, unde se adună copiii ascultând basmele bunicilor.
Similare
RECOMANDĂRI