Sursa foto:unica.md Vizualizari:

Chişinăul, pe harta artiştilor internaţionali

În peisajul gri al Chişinăului şi-au făcut loc în aceste zile de toamnă şi câteva picturi murale care au scos oraşul din monotonie, conferindu-i o explozie de culoare. Creaţiile aparţin unui artist de origine brazilină, cunoscut în întreaga lume. Lucrările executate într-un stil unic fură privirea oricărui trecător care merge prin zonă.

LILIA ŢURCANU, reporter TVR MOLDOVA: „Chişinăul nu are doar construcţii haotice şi străzi gri, de curând, acesta a prins mai multă culoare, reînoindu-se cu câteva picturi murale. Una dintre acestea poate fi admirată pe strada Serghei Lazo”.

„De multe ori noi trecem cu soţia, chiar şi astăzi am trecut şi admirăm. Este un lucru foarte frumos şi ar fi bine catinerii care încep să scrie aşa, pe pereţi, să-i lase în pace. Bravo, cine-s autorii. Sunt foarte bucuroasă de astfel de proiecte. Nouă, cu siguranţă, ne lipsesc în oraş petele de culoare, construcţiile frumoase”.

O altă pictură viu-colorată poate fi admirată pe peretele unei clădiri, tot de pe strada Serghei Lazo. Creaţiile aparţin artistului, cunoscut în toata lumea, Luis Martins care zilele trecute s-a aflat la Chişinău. Acesta s-a născut în Brazilia, iar acum locuieşte în Franţa. A vizitat 49 de ţări şi a pictat în 37 dintre ele. Artistul este pasionat de ideea de a picta în cât mai multe ţări. Astfel, Republica Moldova ajunge datorită lui să fie menţionată pe harta internaţională a artei murale.

LUIS MARTINS, artist de picturi stradale: „Pentru mine arta nu este doar despre tehnică sau frumuseţe. Arta este şi o formă de educare. Arta salvează vieţile oamenilor. Arta mi-a salvat viaţa şi arta salvează vieţile oamenilor din întreaga lume”.

Luis Martins era încă un copil când a folosit prima dată vopselele spray, iar această experienţă i-a deschis uşa spre minunata lume a artei stradale. De-a lungul timpului, Luis a explorat multe tehnici şi, iar în cele din urmă, şi-a creat propriul stil.

LUIS MARTINS, artist de picturi stradale: „Mi-am dezvoltat stilul cu mai mulţi ani în urmă. Am influenţele unui segment al artei care se numeşte "raionism". Nu sunt sigur că ştiu foarte mulţi ce este asta. Am încercat ceva diferit cu 15 ani în urmă. Este un amestec de abstracţionism şi realism. Este expresia libertăţii mele”.

Dragostea pictorului pentru libertate este exprimată prin picturile sale cu păsări.

La Chişinău, Luis trebuia să ajungă în 2020, la Festivalul de Creativitate ADOR, însă pandemia i-a dat planurile peste cap. Acum a venit la invitaţia unei agenţii din Chişinău, iar picturile murale pe care le-a creeat aici au fost susţinute şi de o companie privată din Republica Moldova.
Similare
RECOMANDĂRI