Cineastul Dumitru Grosei din R. Moldova a obţinut marele premiu la un festival de film din România
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Cineastul Dumitru Grosei din R. Moldova a obţinut marele premiu la un festival de film din România

Filmul documentar „Călăraşi – un ţinut la poarta raiului” în regia lui Dumitru Grosei, a câştigat marele premiu „Cel mai bun film etnografic” la cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Etnografic, care a avut loc în oraşul Zlatna, judeţul Alba, România, în perioada 10-12 august 2018.

Festivalul este dedicat filmelor care au un caracter etnografic şi îşi propune să promoveze cultura şi tradiţiile naţionale. La ediţia din acest an, au fost înscrise 722 de producţii din 85 de ţări.  

Potrivit specialiştilor din domeniul cinematografiei, Dumitru Grosei este cel mai selectat regizor din Republica Moldova la festivalurile internaţionale de film, în prima jumătate a anului 2018. Filmele sale au adunat nouă selecţii oficiale în Italia, China, Maroc, Turcia, Albania, Liban, România şi Rusia. Prima selecţie oficială a filmului „Călăraşi – un ţinut la poarta raiului” a fost în cadrul ediţiei a XXI-a a Festivalului Internaţional de Film Ecologic „To save and preserve” din Rusia. 

Dumitru Grosei s-a născut în 1969, în satul Marinici, raionul Nisporeni. Între anii 1992-1994 a studiat  la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi, iar în 1999 a absolvit Facultatea de Regie Film la Universitatea Naţională de Artă teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. În 1995 a fost regizor secund al regizorului francez Bertrand Tavernier, la filmul „Capitaine Conan”. În prezent, Dumitru Grosei locuieşte la Chişinău şi este preşedinte şi fondator al Asociaţiei Cineaştilor Independenţi din Moldova Alternative Cinema. Între anii 2016 şi 2017 a deţinut funcţia de director al Arhivei Naţionale de Film a Republicii Moldova, scrie Moldpres.

Similare
RECOMANDĂRI