Daniel Ioniţă, de Ziua Culturii Naţionale: „Ziua de 15 Ianuarie reprezintă un moment important de celebrare a creaţiei artistice...”
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Daniel Ioniţă, de Ziua Culturii Naţionale: „Ziua de 15 Ianuarie reprezintă un moment important de celebrare a creaţiei artistice...”

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, a transmis astăzi un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, marcată la 15 ianuarie - dată cu o profundă încărcătură simbolică pentru cultura şi identitatea românilor, ziua de naştere a Poetului Naţional Mihai Eminescu.

”Cu prilejul Zilei Culturii Naţionale transmit cele mai sincere felicitări tuturor celor care, prin creaţiile lor, apără, respectă şi promovează diversitatea şi frumuseţea culturală românească. Ziua de 15 Ianuarie reprezintă un moment important de celebrare a creaţiei artistice, dar şi un prilej de reflecţie asupra rolului şi locului valorilor patrimoniului românesc în cultura europeană şi universală, precum şi asupra importanţei proiectelor culturale de interes naţional şi a diplomaţiei culturale.

Cultura este poate cel mai pur şi cel mai elocvent act de afirmare a identităţii naţiunii noastre. Depinde însă de fiecare dintre noi modul în care ne facem cunoscuţi întregii lumi, ca parte a unui spaţiu cultural şi istoric european valoros şi complex, ale cărui valori şi principii de împărtăşim pe deplin. Promovarea unei diplomaţii culturale active reprezintă un pilon fundamental pe care se sprijină diplomaţia română, prin participarea noastră nemijlocită la dialogul intercultural european şi prin racordarea la universalitate. Prin actele şi faptele noastre, fiecare dintre noi, indiferent de profesia aleasă, avem şansa de a fi ambasadori generici ai României, ai poporului român, ai măreţiei culturii şi spiritualităţii române.

Anul acesta, Ziua Culturii Naţionale este sărbătorită într-un moment cu profunde reverberaţii simbolice şi politice. Preluarea de către România, pentru prima dată de la aderarea sa la UE, a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene oferă un excelent prilej de promovare a diversităţii culturii naţionale şi spiritului creator românesc, precum şi de reafirmare a ataşamentului nostru profund faţă de valorile şi principiile europene fundamentale. Împărtăşim în cadrul  Uniunii Europene un patrimoniu spiritual şi moral bogat, întemeiat pe valorile indivizibile şi universale ale demnităţii umane, ale toleranţei, libertăţii, egalităţii şi solidarităţii, pe principiile democraţiei şi statului de drept, pe respectul alterităţii, diversităţii culturilor şi tradiţiilor. „Unitate în diversitate” este deviza Uniunii Europene, iar ”Coeziunea, valoare comună europeană” este motto-ul sub care se va derula Preşedinţia noastră. Vocea României va cânta astfel, în continuare, în corul european aceeaşi melodie scrisă pe baza politicilor şi intereselor noastre comune, însă pentru prima jumătate de an va avea un rol aparte, menit să contribuie inclusiv la convergenţa socială şi la prezervarea celor patru libertăţi fundamentale ale Pieţei Interne a Uniunii Europene. 

Vă invit să fiţi alături de Ambasada României în Republica Moldova şi celelalte instituţii româneşti din Republica Moldova, cu prilejul evenimentelor dedicate promovării limbii române, patrimoniului cultural românesc şi a României”, se spune în mesajul Ambasadorului.

Similare
RECOMANDĂRI