Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

De ziua Unirii, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” este pus în scenă spectacolul „Sfatul Ţării”

Uniţi de un ideal şi de o… scenă.  Sfatul Ţării, care acum o sută de ani a votat Unirea Basarabiei cu România, se reuneşte în această seară la Teatrul Naţional Mihai Eminescu. Vorbim de un spectacol realizat în comun de actorii de la Iaşi şi Chişinău cu ocazia Unirii Basarbiei cu România şi a Zilei Mondiale Teatrului.

„Dacă doriţi mai multe de la mine, atât pot să vă spun: Basarabia a fost rămâne şi va fi pământ românesc!”
 
Spectacolul Sfatul Ţării este o coproduţie a Teatrului Naţional Mihai Eminescu de la Chişinău şi Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi.

„E un spectacol biografie, memorie, e un spectacol exerciţiu de recapitulare a istoriei şi o lecţie de memorie pentru cei care au realizat acel act curaJos, actul unirii de la 1918, care s-a întâmplat la 27 martie”, spune Petru Hadârcă, director, Teatrul Naţional "Mihai Eminescu", Chişinău.

„E o experienţă importantă pentru noi, pe de o parte pentru că am reuşit să creem un spectacol comun, să ne punem experienţele la un loc. Pe de altă parte, acest lucru la spectacol ne-a obligat să gândim despre întâmplările de acum 101 ani. În măsura în care spectacolul va arăta măcar o parte din ceea ce noi am înţeles o să fim mulţumiţi”, spune Cristian Hadji-Culea, Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri", Iaşi.
 
Spectacolul este consacrat Unirii Basarabiei cu România dar şi Zilei Mondiale a Teatrului.

„Întotdeauna oamenii din teatru au fost oameni liberi, oameni care nu au avut nevoie decât de o scenă pentru a exprima idei, iar în vremuri tulburi, prin teatru am reuşit să trecem cu seninătate prin vremi şi vremuri”, spune Excelenţa Sa, Daniel Ioniţă, ambasadorul României în Republica Moldova.
 
Tot astăzi au fost lansat catalogul „Eugeniu Ureche, Teatrul nu se termină niciodată", dar şi albumul "Teatrul care ne uneşte". Este o cronică ilustrată a celor patru ediţii ale Reuniunii Teatrelor Naţionale Româneşti, proiect realizat cu susţinerea autorităţilor din cele două ţări. Ambele cărţi sunt semnate de Petru Hadârcă.
 
„Teatrul este un lucru esential pentru existenţa noastră spirituală, culturală, în viaţa de zi cu zi. Faptul că există deja o tradiţie a teatrelor de o parte şi de alta a Prutului, faptul că se începe o stagiune de toamnă alternativă la Bucureşti sau Chişinău cu prezenţa teatrelro de dincolo de Prut e un lucru extraordinar”, a declarat Titus Corlăţean,  senator, România.

„E un proiect extraordinar, un proiect de suflet. Prin aceste turnee, prin aceste spectacole, prin aceste reuniuni teatrale facem de fapt acel vis al nostru de unire”, spune Andrei Chistol, secretar de stat, MECC.
 
„Cartea asta este o luptă împotriva uitării.  Să ne amintim răsfoind aceste albume despre cei care au fost rpezenţi în cadrul reuniunii teatrelor naţionale româneşti şi în cadrul turneului unirii”, spune Petru Hadârcă.
 
 Evenimentul a dat start acţiunilor consacrate sărbătoririi unui secol de existenţă a Teatrului Naţional Mihai Eminescu din Chisinau, fondat pe 6 octombrie 1921.
 
Similare
RECOMANDĂRI